Un desen terminat pe covor, primele șireturi legate fără ajutor sau o notă mare la școală aduc aproape instantaneu aceeași replică pe buzele părinților: „Bravo!”. Reacția este un gest reflex de afecțiune și bucurie împărtășită, însă specialiștii în psihologia copilului atrag atenția asupra unui efect mai puțin cunoscut. Folosit pe post de răspuns automat la orice gest mărunt, banalul compliment riscă să creeze o dependență timpurie de validarea externă.
În timp, cel mic nu mai acționează din plăcere sau curiozitate, el își măsoară valoarea personală exclusiv prin prisma reacției celor din jur: „Sunt părinții fericiți?”, „A fost desenul destul de bun ca să merit aplauze?”.
„Tu ești mândru de ce ai reușit?”
Pentru a rupe acest cerc al validării permanente, psihologul Carole Lozupone-Daudon propune, conform Parents, o schimbare de abordare, menită să mute centrul atenției de la privirea adultului către trăirile interioare ale copilului: „A-i spune copilului tău «bravo» este o modalitate de a-ți împărtăși bucuria și de a-l încuraja. Dar când lauda devine sistematică, copilul poate ajunge să caute mai mult aprobarea adultului decât propria satisfacție”.
Soluția nu presupune eliminarea laudelor, doar completarea lor cu un dialog activ despre progres și efort. O întrebare precum „Tu ești mândru de tine?” îl provoacă pe copil să se oprească, să își admire propria creație și să conștientizeze abilitățile pe care le-a dobândit.
În loc ca părintele să ofere un „bravo” el poate evidenția etapele concrete: răbdarea de a încerca din nou după o greșeală, timpul alocat exercițiului sau o dificultate depășită cu propriile forțe. Astfel, accentul cade pe parcurs și pe perseverență, nu doar pe rezultatul brut.
Valoarea copilului nu este egală cu performanța: cum gestionăm eșecul
Această tehnică devine vitală în momentele în care rezultatul mult dorit nu apare. Dacă laudele și entuziasmul se revarsă doar atunci când copilul câștigă sau bifează o performanță perfectă, el va trage rapid concluzia amară că iubirea și acceptarea sunt condiționate de reușită.
Psihologul subliniază importanța sprijinului necondiționat: „Important este să rămână sincer și spontan, dar mai presus de toate, să își prețuiască eforturile la fel de mult ca și succesele. Un copil trebuie să simtă că este la fel de valoros atunci când reușește, precum și atunci când greșește”.
Cuvântul „bravo” nu trebuie să dispară din vocabularul familiei. Secretul constă în evitarea automatismului. În clipa în care un copil învață să își recunoască singur meritele și simte bucuria propriei munci, el capătă o încredere în sine solidă, autonomă, complet eliberată de nevoia de a cerși aprobarea celor mari la fiecare pas.