„Liceul este o parte importantă din viața oricui. Iar băiatul meu a ajuns la final. Deja a avut loc festivitatea de absolvire a liceului, la care au participat cele cinci clase de a XII-a, profesorii, diriginții și, desigur, noi, părinții. Chiar dacă, la momentul organizării festivității de absolvire profesorii erau în grevă, elevii și-au primit diplomele. Ce-i drept fără să fie trecută media, ștampila și semnăturile conducerii liceului pe diplomă. Dar acest lucru nu i-a întristat pe tinerii care, iată, au încheiat o etapă importantă a vieții.
De organizarea festivității, care s-a desfășurat la un restaurant frumos, situat chiar pe o plajă în Mamaia, s-a ocupat o firmă de organizări evenimente. Tot această firmă s-a ocupat și de organizarea banchetului, care a avut loc la o săptămână după festivitatea oficială. Nu a lipsit nimic: baloane, flori, muzică și multă voie bună. Îmbrăcați în robe, tinerii au urcat, pe rând, pe scenă, unde diriginții le-au înmânat diplomele.
M-au copleșit emoțiile când am auzit numele copilului meu. Până a ajuns David pe scenă, am revăzut toate momentele importante din viața lui de elev. Parcă mai ieri, David a mers prima dată în clasa întâi, unde a învățat să scrie și să citească, apoi au urmat emoțiile Evaluării Naționale, apoi admiterea la liceu și acum, iată, a absolvit și liceul!
Mă uitam cu mândrie la David, iar emoțiile m-au copleșit! Sunt mândră de realizările copilului meu, care acum va susține și examenul de Bacalaureat. David își va urma visul și va merge la facultate. Iar noi, părinții, îl vom susține mereu, indiferent ce facultate va urma! Iubiți-vă copii, fiți mereu alături de ei, încurajați-i și dați-le voie să facă ei alegeri!”, povestește Nicoleta într-un mesaj trimis pe adresa de e-mail redactia@parintisipitici.ro.
Echipa ParintisiPitici.ro o felicită pe Nicoleta pentru absolvirea liceului de către fiul său! Aceasta este o realizare semnificativă și merită sărbătorită. Absolvirea liceului marchează o trecere importantă în viața unui tânăr și deschide oportunități noi și interesante pentru viitorul său.
De asemenea, este important să le reamintiți adolescenților că absolvirea liceului nu înseamnă sfârșitul educației, ci doar începutul unei noi etape. Puteți discuta despre planurile sale pentru viitor și îl puteți încuraja să exploreze opțiunile de învățământ superior, programe de pregătire profesională sau oportunități de angajare.
Felicitări din nou atât pentru fiul tău, cât și pentru tine ca părinte, Nicoleta! Felicitări tuturor absolvenților și părinților! Este o realizare remarcabilă și un motiv de bucurie în fiecare familie!