„Sunt tatăl unui băiat în vârstă de nouă ani. Este elev în clasa a doua, învaţă bine, toate bune şi frumoase, până când vine vorba despre... literatură.
Îi place foarte mult să citească. Dă gata o carte în câteva zile dacă îi place foarte mult. Problema însă este alta: este atras de cu totul alte cărţi decât cele recomandate de şcoală. Cât despre cărţile copilăriei noastre (sunt un tată trecut de vârsta de 40 de ani, deci am prins inclusiv perioada de dinainte de Revoluţie) nici nu vrea să audă. Nu a vrut şi nu am reuşit să-l conving să citească poveşti cu zâne, cu Feţi Frumoşi, cu Zmei şi aşa mai departe. A avut o tentativă să citească `Amintiri din copilărie` însă la fiecare paragraf venea şi mă întreba `ce înseamnă asta`, `ce înseamnă cealaltă`, din cauză că nu înţelegea termenii arhaici din carte.
În schimb, când mergem la mall sau prin centrul oraşului, când vede o librărie vrea neapărat să intre şi să verifice dacă a mai apărut vreun volum din `Jurnalul unui puşti` sau `Marele Nate`. La fel şi atunci când mergem la bibliotecă.
Recunosc că le-am răsfoit şi eu, curios fiind de ce este atât de atras de ele, în detrimentul poveştilor de Creangă sau Ispirescu. Iar răspunsul pe care l-am găsit a fost acela că sunt cărţi adaptate la ziua de astăzi, cu întâmplări din lumea anilor 2020, cu istorioare simple şi amuzante şi, important, cu multe imagini, gen benzi desenate.
Nu ştiu dacă este rău sau bine, dacă faptul că nu este atras de literatura clasică pentru copii îi va afecta în vreun fel evoluţia în timpul şcolii în anii următori. Ar fi interesant de aflat, într-un articol pe site-ul dumneavoastră, părerea unui specialist pe această temă”, ne-a povestit Cristian într-un mesaj trimis pe adresa de e-mail [email protected].
Preferințele literare ale copilului diferă radical de cărțile recomandate în școală
În lumea fascinantă a cărților, fiecare cititor are propriile preferințe și pasiuni. Unii savurează romanele clasice, în timp ce alții se îndreaptă spre aventurile contemporane. În cazul unui părinte cu o pasiune pentru lectură și o dorință de a-și împărtăși această iubire cu copilul său, poate apărea o provocare neașteptată: preferințele literare ale acestuia diferă radical de cărțile recomandate în școală și de lecturile copilăriei noastre.
Este important să înțelegem că gusturile literare și interesele unui copil se dezvoltă într-un mod unic și personal. Apreciază genuri și subiecte care îl atrag în mod special, iar aceasta este o oportunitate de a-l susține în călătoria sa literară individuală. În ciuda eforturilor noastre de a-i împărtăși dragostea pentru cărți clasice, copilul nostru are nevoie de libertatea de a alege propria sa aventură literară.
Vom dezbate în viitorul apropiat acest subiect mai pe larg pe ParintisiPitici.ro!