Ce a pățit Larisa Udilă la Evidența Persoanelor. „A râs de numele fetiței mele/Am plecat plângând”
11 Februarie 2026
Iulia Dobre, specialist în educație timpurie, ne explică cum putem învăța copiii mici să-și gestioneze frustrarea sau furia într-un mod calm și nu violent.
Aceasta explică faptul că cei mici pot învăța să-și exprime nemulțumirea fără crize de furie dacă li se oferă modele în casă, adică părinții trebuie să aibă capacitatea de a-și gestiona propria frustrare.
Părinți și Pitici: Cum putem învăța copiii mici să-și gestioneze frustrarea sau furia într-un mod calm și nu violent?
Iulia Dobre: Copiii mici pot învăța să-și gestioneze frustrarea sau furia într-un mod calm doar dacă sunt învățați treptat, prin relație și modelare, nu prin corecții dure.
În primul rând avem în vedere că adultul este cel care modelează comportamentul. Este important ca adultul să aibă capacitatea de a-și gestiona propria frustrare. Un adult care verbalizează calm („Sunt frustrat, respir și mă liniștesc”) oferă cel mai puternic model educațional.
Acceptarea emoției și limitarea comportamentului sunt esențiale. Le transmitem clar că furia este firească, dar violența nu este o soluție: „E în regulă să fii furios, nu este în regulă să lovești.” Acest mesaj repetat constant ajută copilul să nu se simtă „greșit” pentru ce simte.
Co-reglarea emoțională e baza din punctul meu de vedere. În momentele de intensitate, adultul rămâne calm, se apropie fizic și oferă siguranță. Copilul învață calmul prin prezența adultului, nu prin explicații sau pedepse.
Îi învățăm să spună: „Sunt nervos”, „Nu-mi place”, „Sunt supărat”. Când copilul poate exprima verbal emoția, nevoia de descărcare fizică scade.
Copilul are nevoie de strategii concrete de descărcare a tensiunii. Strângerea unei mingi, ruperea hârtiei sau respirația ghidată sunt alternative sigure la comportamentele agresive.
Copiii gestionează mai bine frustrarea atunci când știu ce urmează. Tranzițiile anunțate din timp reduc izbucnirile emoționale.
Copilul nu învață să fie calm pentru că i se cere, ci pentru că a fost ajutat de nenumărate ori să se liniștească împreună cu un adult. Aceasta este baza unei gestionări sănătoase și non-violente a furiei.
Părinți și Pitici: Cât de mult contează modelul adultului în acest proces?
Iulia Dobre: Contează decisiv. Modelul adultului este cel mai important factor în procesul prin care copilul învață să-și gestioneze emoțiile.
Copiii mici nu învață autoreglarea din explicații sau reguli, ci prin observare și imitare. Creierul lor emoțional se dezvoltă în relație directă cu adultul semnificativ. Un adult echilibrat emoțional devine, practic, „sistemul extern de reglare” al copilului.
Atunci când adultul rămâne calm în situații dificile, își controlează tonul vocii și reacțiile, își recunoaște propriile emoții („Sunt supărat, am nevoie de un moment”), repară relația după un conflict, copilul învață, fără a i se spune explicit, cum arată reglarea sănătoasă a emoțiilor.
În schimb, un adult impulsiv, copleșit sau agresiv transmite copilului că emoțiile se gestionează prin țipete, control sau evitare. Din punct de vedere psihologic, este contradictoriu să cerem calm unui copil care nu îl vede modelat zilnic.
Un adult echilibrat emoțional oferă: siguranță – copilul știe că nu va fi respins pentru ce simte; predictibilitate şi încredere.
De aceea, lucrul cu copilul începe întotdeauna cu lucrul cu adultul. Capacitatea noastră de a ne regla emoțiile este fundația pe care copilul își va construi propria autoreglare. Fără acest model viu, nicio tehnică nu funcționează pe termen lung.
Părinți și Pitici: Cum pot părinții să continue acasă principiile comunicării non-violente pe care le învață copiii la grădiniță?
Iulia Dobre: Continuitatea dintre grădiniță și familie este esențială pentru ca principiile comunicării non-violente să devină moduri de funcționare interne, nu doar comportamente de context.
Părinții pot susține acest proces prin câteva direcții clare.
Colaborând cu educatorii mai întâi. Discuțiile regulate cu educatorii despre limbajul folosit, rutine și dificultăți creează o abordare unitară, care sprijină dezvoltarea emoțională a copilului.
Folosind același limbaj emoțional. Când părintele numește emoțiile copilul recunoaște mesajele deja învățate la grădiniță și se simte înțeles. Coerența limbajului oferă siguranță.
Validând emoția, chiar dacă limitează comportamentul. Acasă, la fel ca la grădiniță, mesajul-cheie rămâne: emoția este acceptată, comportamentul dăunător este limitat. Această consecvență îl ajută pe copil să internalizeze regulile.
Modelând calmul în situații dificile. Copilul învață mai mult din reacția părintelui decât din explicații. Un părinte care respiră, încetinește și vorbește calm continuă modelul de autoreglare început în mediul educațional.
Oferind timp și prezență reală.Momentele scurte de conectare (joc, ascultare, contact vizual) reduc comportamentele problemă, deoarece multe reacții dificile provin din nevoia de atenție și siguranță.
Evitând pedepsele și etichetele. Pedeapsa rupe dialogul, în timp ce comunicarea non-violentă îl menține deschis. Copilul învață acasă că greșeala este o oportunitate de învățare, nu un motiv de rușine.
Părinții nu trebuie să „predea” comunicarea non-violentă acasă, ci să o trăiască în relația cu copilul. Această coerență dintre medii este cea care transformă abilitățile învățate la grădiniță în competențe de viață.
CITEȘTE ȘI
EXCLUSIV Greșelile pe care le fac părinții și educatorii în comunicarea cu cei mici