Părinți și pitici Stiri Elevii din Vrancea, blocați în Dubai, vor primi absențe la şcoală

Elevii din Vrancea, blocați în Dubai, vor primi absențe la şcoală

Elevii din Vrancea, blocați în Dubai, vor primi absențe la şcoală/ FOTO: captură video YouTube @Ziarul de Vrancea
28 de elevi din Vrancea, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, vor fi trecuți absenți în catalog începând de astăzi, când ar fi trebuit să revină la cursuri. I

Părinții trebuie să le motiveze absențele, transmite Inspectorul școlar general al ISJ Vrancea. „De astăzi ei ar fi trebuit să revină la cursuri. Având în vedere situaţia lor, ei primesc absenţe, desigur părinţii vor face demersurile necesare pentru a li se motiva aceste absenţe”, a spus Livia-Silvia Marcu, inspectorul școlar general al ISJ Vrancea, pentru news.ro.

28 de elevi ai unui liceu din Focșani au rămas blocați în Dubai, unde au mers într o excursie, după ce autoritățile din Emiratele Arabe Unite au decis suspendarea zborurilor comerciale. Măsura a fost adoptată în contextul atacurilor din Orientul Mijlociu.

Copiii sunt elevi din clasele V–XII și sunt însoțiți de două profesoare, Oana Nedelcu și Ligia Harasim.

„Copiii au plecat într-o călătorie privată, organizată de un centru Cambridge, deci un centru care nu este în sistemul de stat de învățământ. Coordonatoarea, doamna Ligia Harasim, nu este profesoară la vreo școală din județul Vrancea și părinții și-au dat acordul”, a declarat inspectorul şcolar pentru sursa citată.

De asemenea, peste 40 de elevi din Suceava se află în aceeași situație.

CITEȘTE ȘI

Zeci de elevi din Focșani, rămași în Dubai după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

Copiii vrânceni, blocați în Dubai, în siguranță: Consulul României i-a vizitat personal / VIDEO

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri