Valoarea totală a acestor proiecte depășește 104 milioane de euro, dintre care peste 103 milioane sunt destinate regiunilor mai puțin dezvoltate, iar aproximativ 1,5 milioane de euro sunt alocate regiunii București-Ilfov.
Priorități în accesul la educația superioară pentru grupurile vulnerabile
Una dintre prioritățile noilor legi ale educației este creșterea accesului la învățământul superior pentru grupurile defavorizate și subreprezentate.
Această preocupare a fost parte centrală în Raportul final al proiectului „România Educată”.
Programul „Primul student din familie” își propune să sprijine tinerii din medii vulnerabile să urmeze studii superioare, contribuind astfel la reducerea diferențelor socio-economice dintre mediul urban și cel rural.
Sprijin pentru 10.000 de elevi din familii cu resurse financiare limitate
„Cel puţin 10.000 de elevi vor avea şansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate. În colaborare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, vom reuşi să susţinem nu mai puţin de 68 de proiecte dedicate acestui scop prin programul "Primul student din familie".
Succesul acestui program a fost atât de mare, încât a necesitat dublarea bugetului alocat iniţial. Este responsabilitatea noastră să creăm condiţii propice pentru dezvoltarea tinerilor şi să înlăturăm orice barieră financiară sau socială care i-ar putea împiedica să îşi atingă potenţialul.
Aceşti tineri sunt viitorul României, iar noi investim în acest viitor”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației, conform Agerpres.
Măsuri cheie ale programului „Primul student din familie” pentru sprijinirea accesului la educația superioară
Programul „Primul student din familie” vine cu o serie de măsuri esențiale menite să sprijine tinerii defavorizați să acceseze și să finalizeze studiile universitare.
Facilitarea tranziției de la liceu la universitate
Unul dintre pilonii principali ai programului îl constituie măsurile de tip „punte”, care sprijină elevii cu risc de a nu promova Bacalaureatul sau cei din promoțiile anterioare să acceseze învățământul superior.
Aceste măsuri includ consilierea elevilor cu privire la programele universitare și promovarea ofertelor educaționale în liceele cu o rată scăzută de înscriere la facultate.
Prevenirea abandonului universitar
Pentru a preveni abandonul universitar, programul prevede crearea unor mecanisme de identificare și monitorizare a nevoilor studenților, prin intermediul Centrelor de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC).
Studenții cu risc de abandon vor beneficia de sprijin personalizat, inclusiv programe remediale pentru cei care întâmpină dificultăți în învățare.
De asemenea, programul va acoperi cheltuielile pentru cazare și masă, facilitând astfel accesul la educație.
Accesibilizarea educației pentru studenții cu dizabilități
Programul vizează și accesibilizarea învățământului superior pentru studenții cu dizabilități. Acest lucru se va realiza prin achiziționarea de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente educaționale accesibilizate.
Universitățile vor oferi suport prin interpreți și tehnologii asistive, dar și consiliere personalizată pentru a asigura incluziunea acestor studenți.
Investiții în educație pentru un viitor echitabil
„În perioada imediat următoare, va demara procesul de contractare a tuturor proiectelor aprobate. Prin aceste investiţii de peste 104 milioane de euro, ne asigurăm că tinerii din medii defavorizate, atât din mediul rural, cât şi din mediul urban, vor avea acces la resursele necesare pentru a finaliza studiile universitare, contribuind astfel la un viitor mai echitabil şi mai prosper pentru România”, se arată în comunicatul oficial.