Părinți și pitici Stiri Ryanair, anchetată pentru taxa percepută părinților ca să stea lângă copii în avion

Ryanair, anchetată pentru taxa percepută părinților ca să stea lângă copii în avion

Ryanair, anchetată pentru taxa percepută părinților ca să stea lângă copii în avion / FOTO: magnific.com @dmytro_sidelnikov
Autoritatea de reglementare în domeniul concurenței din Marea Britanie a deschis o anchetă împotriva companiei aeriene Ryanair. Miza este modul în care sunt tratate familiile atunci când zboară cu copii și dacă taxele percepute pentru a sta împreună sunt corecte sau abuzive, potrivit AFP.

„Termenii şi condiţiile Ryanair impun ca cel puţin un părinte să stea cu copiii săi, cu vârste cuprinse între 2 şi 11 ani, prin rezervarea unui "loc de familie" plătit, în timp ce pentru toţi ceilalţi pasageri, rezervarea locului este opţională”, a precizat Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe (CMA), într-un comunicat.

Autoritatea estimează că această taxă ajunge, în mod obișnuit, la aproximativ 8 lire sterline pe zbor, adică în jur de 9 euro.

Ce înseamnă această practică pentru părinți

Reglementatorul britanic a explicat că situația nu este tratată la fel în toate țările. În Italia, această practică este interzisă, însă în Marea Britanie ea continuă să fie aplicată pe multe zboruri Ryanair.

Pentru părinți, acest tip de taxă poate însemna costuri suplimentare la fiecare călătorie, mai ales în vacanțe sau vizite în familie.

Reacția companiei Ryanair

Ryanair a respins ancheta și a transmis că respectă legislația în vigoare.

„Adulţii care călătoresc cu copii plătesc o taxă de rezervare pentru un loc, dar pot selecta gratuit locuri rezervate lângă ei pentru maximum patru copii cu aceeaşi rezervare", a declarat compania într-un comunicat.

Într-o poziție separată, compania a catalogat investigația drept „o farsă”.

De ce este important acest caz pentru familii

Autoritățile britanice analizează dacă această practică respectă regulile de protecție a consumatorilor. Dacă se constată nereguli, sancțiunile pot ajunge până la 10% din veniturile globale ale companiei.

Pentru părinți, miza rămâne simplă, accesibilitatea și siguranța în timpul zborurilor, fără costuri ascunse care pot transforma o călătorie de familie într-o cheltuială greu de anticipat.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri