Părinți și pitici Stiri Şapte copii cazaţi la o pensiune din Harghita au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară

Şapte copii cazaţi la o pensiune din Harghita au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară

Şapte copii cazaţi la o pensiune din Harghita au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară / FOTO ILUSTRATIV: freepik.com @gazevka
Şapte copii aflaţi într-o excursie şi cazaţi la o pensiune din localitatea Plăieşii de Sus au ajuns, miercuri după-amiază, la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au acuzat stări de rău, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Potrivit sursei citate, echipajele ISU au fost solicitate să intervină în localitatea Plăieşii de Sus, unde mai mulţi copii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, aflaţi într-o excursie şi cazaţi la o pensiune din localitate, au început să se simtă rău, notează Agerpres.

Şapte copii au fost evaluaţi de echipajele medicale, prezentând simptome de toxiinfecţie alimentară şi au fost preluaţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc.

Doi dintre minori au fost preluaţi de echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean, iar alţi cinci au fost transportaţi cu autospeciala pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) din cadrul Detaşamentul de Pompieri Miercurea Ciuc. 

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri