Părinți și pitici Stiri SNSPA suspendă cursurile din cauza codului portocaliu de ninsoare

SNSPA suspendă cursurile din cauza codului portocaliu de ninsoare

SNSPA suspendă cursurile din cauza codului portocaliu de ninsoare / FOTO: freepik.com @mrsiraphol
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative a anunţat suspendarea cursurilor programate pentru miercuri, ca urmare a mesajelor de avertizare cod portocaliu ce vizează ninsoare abundentă, strat consistent de zăpadă şi viscol, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru municipiul Bucureşti.

„Pentru siguranţa studenţilor, a cadrelor didactice şi a întregii comunităţi universitare, toate activităţile didactice se suspendă pe parcursul zilei de miercuri, 18 februarie. Acestea vor fi reprogramate şi recuperate ulterior, în conformitate cu deciziile adoptate la nivelul fiecărei structuri academice. SNSPA va reveni cu informaţii suplimentare, dacă situaţia o va impune”, se arată într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare cod portocaliu de ninsori abundente, intensificări puternice ale vântului şi viscol puternic, valabilă în 12 judeţe şi în municipiul Bucureşti. Judeţele vizate de atenţionarea cod portocaliu sunt: Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri