Părinți și pitici Stiri Social Structura anului școlar 2026-2027, în consultare publică. Ministerul Educației a făcut modificări / FOTO

Structura anului școlar 2026-2027, în consultare publică. Ministerul Educației a făcut modificări / FOTO

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că structura anului școlar 2026–2027 a intrat în consultare publică.

Potrivit variantei propuse de Ministerul Educației și Cercetării, cursurile anului școlar 2026–2027 încep pe 7 septembrie 2026 și se încheie pe 18 iunie 2027, ceea ce înseamnă un calendar relativ similar ca durată totală cu anii anteriori, dar cu ajustări în interiorul anului.

Principala modificare anunțată de Minister vizează vacanța la nivel de județ, cunoscută deja de părinți ca vacanța mobilă din luna februarie, iar în loc de trei intervale posibile, ca în anii anteriori, școlile vor putea alege doar între două săptămâni.

„Principala modificare, față de anii școlari anteriori: două intervale (săptămâni) între care se poate alege săptămâna de vacanță la nivel de județ, față de trei, în anii anteriori.

Propunerea este justificată de faptul că, la nivel național, s-a optat preponderent pentru două intervale (săptămâni) dintre cele trei propuse (unul dintre intervale a fost constant opțiunea a maximum trei județe, restul optând pentru celelalte două intervale/săptămâni de vacanță).

Decizia privind săptămâna de vacanță se ia în urma consultărilor cu elevii, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ”, transmite Ministerul Educației pe pagina de Facebook.

„Forma finală a structurii anului școlar 2026-2027 va fi aprobată în urma analizei feedbackului primit pe adresa de e-mail dedicată consultării publice pentru acest proiect și după ședința Comisiei de Dialog Social (CDS) de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării”, mai anunță instituția.

SURSA FOTO: Facebook @Ministerul Educației și Cercetării

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri