Părinți și pitici Stiri Social Alin ar fi fost ucis de colegi pentru că le-ar fi vorbit urât în trecut. Noi detalii din ancheta de la Timiș

Alin ar fi fost ucis de colegi pentru că le-ar fi vorbit urât în trecut. Noi detalii din ancheta de la Timiș

Un copil de 15 ani din Timiș ar fi fost ucis de trei prieteni, cu vârste între 13 și 15 ani, și îngropat în grădina unuia dintre suspecți. Dovezile descoperite de polițiști au dus la identificarea făptașilor și au declanșat ancheta.

Un băiat de 15 ani a fost ucis și descoperit îngropat într-o grădină. Familia a anunțat dispariția sa, iar poliția îl căuta. Suspecții principali sunt trei colegi de școală, care, potrivit anchetatorilor, ar fi declarat că victima le-ar fi vorbit urât în trecut.

Atenție, informații cu impact emoțional puternic!

Ultima apariție a băiatului

Alin, băiatul din localitatea Cenei, lângă Timișoara, a plecat luni seara cu trotineta electrică și nu s-a mai întors. Mama sa a alertat autoritățile după ce i-a găsit borseta pe drum. Primele informații arată că băiatul s-ar fi întâlnit cu trei colegi care îi reproșau comportamentul din trecut. 

Conflictul s-a transformat într-o altercație violentă, iar adolescentul ar fi fost lovit cu mai multe obiecte tăietoare și a murit.

Ulterior, atacatorii ar fi încercat să scape de cadavru. Victima a fost dezbrăcată și chiar au încercat să-i dea foc, înainte de a fi îngropată în grădina casei celui mai mic dintre suspecți, singur acasă la momentul respectiv.

CITEȘTE ȘI: Alin, adolescentul de 15 ani din Timiș dat dispărut, a fost găsit îngropat în curtea unei case. Principalii suspecți ar fi doi copii

Mărturii ale localnicilor

„L-am văzut ieri, mergea la școală. Era cu ghiozdanul. Am văzut aici niște sânge, dar nu m-am gândit nicidecum să fie de la om. Am crezut că e de la un animal”, povestește o femeie la Știrile PRO TV.

„Tatăl lui lucrează afară, a cumpărat ATV, a cumpărat trotinetă electrică… să aibă copilul… juca fotbal și uite!” spune un localnic.

Polițiștii au descoperit pământ răscolit și urme de sânge în curte. Se pare că un tânăr de 21 de ani, martor în dosar, i-a surprins pe minori.

În casa celui de 13 ani, în sobă, a fost găsit un cuțit, iar într-un tomberon din apropiere, încălțămintea victimei. Trotineta copilului era la unul dintre băieții de 15 ani.

Tatăl vitreg al unuia dintre suspecți: „E jenant, e tragic, nu știu, nu pot să vă dau niciun detaliu”.

Ce spun procurorii

„În fapt, s-a reţinut că, în data de 19.01.2026, în jurul orei 21:30, primul suspect minor, împreună cu un alt minor în vârstă de 13 ani (care nu răspunde penal), având bine pus la punct un plan prestabilit pe care l-au făcut în urmă cu o lună de zile şi aşteptând momentul oportun, au ucis o persoană minoră de sex masculin prin lovirea acesteia în mod repetat cu o toporişcă şi cu un cuţit, în timp ce se aflau la un imobil de pe raza localităţii Cenei, jud. Timiş”, au transmis procurorii.

După ce Alin a fost ucis, la locul săvârşirii faptei s-ar fi deplasat şi cel de-al doilea suspect.

„Toţi cei trei minori au acţionat conjugat şi au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au incendiat şi apoi l-au îngropat în spatele grădinii. Cel de-al doilea suspect i-a ajutat în mod activ pe primii doi să scape de cadavru, precum şi să şteargă urmele infracţiunii”, au precizat procurorii.

Consilierul școlar al școlii pe care o frecventează copiii spune că posibilul motiv ar fi lupta pentru putere în grupul de prieteni. Conflictele ar fi început încă de vara trecută între cei patru, bazate și pe starea materială bună a victimei, ceea ce a condus la un plan bine stabilit de a-i face rău, notează Digi24.

Ce spun experții criminaliști

„Factorii familiali, prin copierea unor modele parentale infracționale. Putem vorbi despre factori psihologici, care se regăsesc în impulsivitate extremă, în furie acumulată în timp. Putem vorbi despre factori sociali, care se reflectă în anturajul delincvent”, spune colonel (r) Florin Lăzău, expert criminalist, conform sursei citate.

Polițiștii au audiat cei trei minori implicați.

„Cei de 15 ani vor răspunde penal, pentru că de la 14 ani răspund penal. Vor fi luate măsuri educative privative și neprivative de libertate, dar copilul de 13 ani, în România, conform legislației actuale, nu răspunde penal”, spune Cosmin Boloșin, avocat.

Dacă vor fi găsiți vinovați, băieții de 15 ani riscă până la 25 de ani de închisoare, pedeapsă care poate fi redusă la jumătate datorită vârstei lor. Pentru cel de 13 ani, judecătorul poate decide internarea într-un centru de reeducare.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri