Părinți și pitici Stiri Azi începe simularea la Evaluarea Națională. Elevii susțin proba la Limba și Literatura Română

Azi începe simularea la Evaluarea Națională. Elevii susțin proba la Limba și Literatura Română

Azi începe simularea la Evaluarea Națională. Elevii susțin proba la Limba și Literatura Română / foto: unspash@benmullins
Emoții pentru elevii de clasa a VIII-a. Luni, 16 martie, aceștia au început simularea la Evaluarea Națională cu proba la Limba și Literatura Română.

Probele încep, de regulă, la ora 9:00, iar elevii au la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor. Aceștia pot preda lucrarea și pot părăsi sala doar după ce a trecut cel puțin o oră de la începerea probei.

Elevii nu au voie să iasă din sală cu broșura subiectelor. De reținut că în sala de examen sunt interzise telefonul mobil, căștile, smartwatch-urile și orice alt dispozitiv electronic, precum și manualele, notițele, rezumatele sau orice material scris care ar putea fi folosit la rezolvarea cerințelor.

Orice abatere de la aceste reguli este considerată fraudă sau tentativă de fraudă și atrage eliminarea din probă, cu acordarea notei 1.

Programa pentru simulare acoperă trei arii principale de competență: comunicarea (ascultare, citire, exprimare scrisă și orală), construcția comunicării (fonetică, vocabular, morfologie, sintaxă, stilistică) și literatura (autori consacrați, opere din diferite genuri și epoci, concepte de teorie literară). Programa simulare EN VIII-a la Limba și literatura română a fost publicată de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.

CITEȘTE ȘI

Simulare Evaluarea Națională 2026: regulile pe care elevii trebuie să le respecte
 

Peste 3.000 de profesori vor boicota simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026
 

Profesorii anunță grevă generală. Marius Nistor: „Ne pregătim pentru un referendum vizavi de declanșarea grevei generale”
 

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri