Dacă al tău copil ştie să folosească un laptop, o tabletă sau un telefon mobil, este important să verifici periodic ce caută pe Google sau pe ChatGPT. Ideea nu este să îl spionezi, doar să te asiguri constant că nu face căutări periculoase sau îngrijorătoare pentru siguranţa lui.
Ca părinte, trebuie să ai o atitudine echilibrată şi să nu îl judeci pentru căutările banale pe care le poate face. Unele pot părea copilăreşti sau amuzante, în anumite momente. Exact acest lucru l-a povestit o profesoară.
Pe TikTok, Briana publică frecvent conţinut despre viaţa ei de dascăl. Recent, ea a postat un videoclip în care arată diferitele căutări făcute de elevi pe computerul din clasa ei.
Elevii caută lucruri foarte diferite
Rezultatele au amuzat-o. Un elev a întrebat Google dacă „siropul de tuse este un medicament?”. Un altul a întrebat „Ce înseamnă bomboclat?”, un cuvânt jignitor jamaican care a devenit un meme pe reţelele sociale.
Un alt elev a căutat dacă este îngrijorător să te doară ceafa şi să ai gura uscată. În plus, Briana a găsit şi un videoclip cu Mario Kart, deschis pe YouTube.
Mai mulţi profesori şi părinţi au povestit și alte căutări ale copiilor
Copiii sunt curioşi din fire şi, la fel ca adulţii, apelează fără ezitare la Google pentru a găsi răspunsuri la lucrurile care le trec prin minte.
Mai mulţi profesori şi părinţi au povestit în comentariile la acest videoclip ce căutări au descoperit şi ei. Printre exemple se numără „Cele mai bune replici de agăţat o fată”, „Când fiul meu era în clasa pregătitoare, învăţătoarea mi-a trimis poze cu el cum încerca să rezerve un zbor spre Colorado, în timpul orei”, „Am avut recent un elev care căuta cum să îţi schimbi iubita”.
Deşi aceste situaţii pot părea amuzante, ele arată cât de des apelează copiii la internet pentru răspunsuri la subiecte care pot fi sensibile.