Deputata PNL Raluca Turcan a cerut informații despre numărul de elevi care învață în 2 sau 3 schimburi în anul școlar actual dar și care este strategia Ministerului Educației și Cercetării, pe termen scurt și mediu, astfel încât să se renunțe la învățământul cu predare simultană și la învățământul în 2 sau 3 schimburi.
Ministerul a spus că „infrastructura școlară intră în responsabilitatea autorităților publice locale”.
Din acest an școlar 2025-2026 legea Educației interzice școlilor să aibă program în 3 schimburi. În București însă, unele școli au apelat la un orar „decalat”, precizează ISMB pentru Edupedu.ro.
Peste 156.000 de elevi învață în anul școlar 2025-2026 în 2 schimburi, în aproape toată țara, reiese din răspunsul dat de Ministerul Educației și transmis în Parlament, la solicitarea deputatei PNL Raluca Turcan.
Cei mai mulți elevi sunt în București, peste 39.000, iar în tabelul transmis pe județe Sălaj are cei mai puțini elevi, 352, care învață în 2 schimburi. Ministerul nu a transmis însă informații pentru județele Bihar, Bistrița Năsăud, Covasna, Caraș Severin, Harghita, Mureș, Satu Mare.
În interpelare, deputata semnalează faptul că „unele unități de învățământ continuă să fie suprapopulate, iar desfășurarea cursurilor are în continuare loc în 2 sau chiar 3 schimburi, durata orelor și a pauzelor este afectată în mod corespunzător, iar „majoritatea părinților, precum și personalul didactic de predare atrag atenția asupra impactului negativ cert: învățământul în 2-3 schimburi nu asigură un timp didactic suficient pentru un act educațional de calitate și pentru îndrumarea individuală a elevilor; părinții se află în imposibilitatea organizării unui program zilnic adaptat nevoilor vârstei”.
În legătură cu strategia pentru ca elevii să nu mai învețe în 2 schimburi, ministerul Educației a precizat doar că administrația locală este cea care are în grijă clădirile școlilor.
„Infrastructura școlară intră în responsabilitatea autorităților publice locale. MEC poate şi trebuie să colaboreze cu autoritățile publice locale pentru eficientizarea infrastructurii şcolare, în scopul bunei derulări a procesului de învăţământ”, transmit reprezentanții MEC.
CITEȘTE ȘI