Părinți și pitici Stiri Profesorii ies în stradă, miercuri, în faţa Guvernului şi a Parlamentului. Programul protestului

Profesorii ies în stradă, miercuri, în faţa Guvernului şi a Parlamentului. Programul protestului

Profesorii ies în stradă, miercuri, în faţa Guvernului şi a Parlamentului /foto: Facebook @Fsli Romania
Sindicaliştii din învăţământ vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului şi a Palatului Parlamentului, anunţă Jandarmeria Capitalei, care alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă.

Manifestaţia, care va avea loc între orele 10:00-14:30, este organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, adunarea publică a fost declarată şi avizată în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului Bucureşti, astfel: între orele 10:00-11:00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei - alveola centrală; între orele 11:00-12:00, adunare publică în Piaţa Victoriei - alveola centrală; între orele 12:00-13:00, deplasare pe traseul Calea Victoriei - Pod Naţiunile Unite - bulevardul Naţiunile Unite - traversare bulevardul Libertăţii - punct final alveolă Parc Izvor şi bulevardul Naţiunile Unite (segmentul cuprins între bulevardul Libertăţii şi strada Izvor, sensul de urcare); între orele 13:00 - 14:00, adunare publică în alveola Parc Izvor; între orele 14:00-14:30, defluirea totală a participanţilor.

Participanţii la manifestaţie care vor face deplasarea în mod organizat către Bucureşti cu autocare şi microbuze pot folosi ca loc de debarcare parcarea din alveola Kiseleff. Accesul acestora se va face dosar prin şos. Pavel D. Kiseleff, dinspre Arcul de Triumf, precizează Jandarmeria.

Brigada Rutieră informează totodată că traficul rutier în Piaţa Victoriei va fi resistematizat în ziua protestului, prin asigurarea traficului pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului României.

Jandarmeria Capitalei va delimita o zonă de siguranţă pe care jurnaliştii o vor putea folosi, în special pentru mijloacele auto, astfel: în alveola media, dinspre Parcul Kiseleff, între orele 9:45-10:00; în parcarea de pe bulevardul Naţiunile Unite, intersecţie cu strada Bogdan Petriceicu-Hasdeu.

„Organizatorul informează că va permite accesul la manifestaţie doar persoanelor sau grupurilor de persoane care fac parte din organizaţiile sindicale. Astfel, vor fi permise doar sloganuri sindicaliste, iar, în caz contrar, jandarmii vor acorda sprijin organizatorului pentru îndepărtarea persoanelor semnalate de acesta”, arată sursa citată de Agerpres. 

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri