Raluca Panțiru

Raluca Panțiru

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

3379 Articole 4+ Ani Experiență

Articole publicate de Raluca Panțiru

Atașamentul anxios în relațiile de adult are deseori rădăcini adânci în copilărie. 

Parenting

Videoclipul de pe Instagram al acestei fetițe, care a răspuns într-un mod foarte inteligent unei colege care a numit-o „grasă”, a făcut înconjurul internetului.

Divertisment

Într-o lume în care copiii bogaților au adesea acces la tot ce își doresc fără să muncească pentru asta, există părinți care aleg să îi învețe pe cei mici că banii nu trebuie cheltuiți fără măsură, iar valori precum munca și modestia sunt esențiale.

Parenting

Cine nu își amintește cu drag de copilărie? De zilele jucăușe petrecute la bunici, de mirosul de cozonaci și de poveștile spuse la gura sobei?

Educatie

Știați că unele obiceiuri ar putea fi dăunătoare pentru cuplul vostru? Un psiholog explică de ce și cum să le evitați.

Divertisment

Dacă te numeri printre părinții în căutarea unui nume unic și cu adevărat special pentru fetița ta, atunci poate că litera „C” îți va oferi câteva opțiuni surprinzătoare. 

Divertisment

Divorțul sau separarea părinților este una dintre principalele cauze ale tulburărilor la copii și, totuși, fiind noi a doua țară din Europa cu cele mai multe divorțuri, nu avem o Lege a Custodiei Comune, o situație legală deja normalizată în țările din jurul nostru. 

Parenting

Bunicii au un rol unic în viața unui copil. În timp ce părinții sunt cei care pun reguli și se asigură că lucrurile merg pe drumul cel bun, bunicii sunt adesea „refugiul” unde copiii se simt iubiți, răsfățați și liberi de presiunile zilnice.

Parenting

Încearcă un exercițiu simplu: deschide dulapul și observă-ți hainele. Cum sunt aranjate? Pe culori, pe sezoane, pe tipuri de articole... sau poate nu sunt deloc ordonate? 

Divertisment

Potrivit diverselor studii, 30% din copii suferă de probleme la adormire.

Sanatate

EXCLUSIV
A fi “bărbat puternic” e un concept care trezește multe reacții și interpretări. Dar ce înseamnă, de fapt, un bărbat puternic într-o relație de cuplu? 

Invitati si Interviuri

Toamna este anotimpul în care virozele la copii devin o provocare pentru mulți părinți. Temperaturile încep să scadă, vremea este mai umedă și copiii își reiau activitățile de grup la grădiniță sau școală.

Sanatate

„Detoxifierea de dopamină” promite o creștere a productivității prin eliminarea plăcerilor din viața noastră de zi cu zi. Dar este oare cu adevărat eficientă? 

Sanatate

Ziua Internațională împotriva Violenței și a Bullying-ului în Școli, inclusiv a Cyberbullying-ului, este sărbătorită în prima zi de joi a lunii noiembrie. În 2024, aceasta va avea loc pe 7 noiembrie, conform site-ului UNICEF (https://www.unicef.org/).

Stiri

Între vacanțe, weekenduri sau alte ocazii de îngrijire improvizate, bunicii iubesc în general să se ocupe de nepoții lor. 

Divertisment

În sistemul educațional românesc, una dintre cele mai importante lucruri este formarea și susținerea cadrelor didactice, mai ales în primii ani de carieră.

Dezvoltare intelectuala

Potrivit unui comunicat al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care prevede ca minorii să fie consultați pe teme relevante referitoare la drepturile lor.

Stiri

Boala celiacă este o afecțiune în continuă expansiune. 

Sanatate

Ștefan Octavian Iosif (n. 11 septembrie 1875, Brașov - d. 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. 

Educatie

Creșterea unui băiat într-o familie cu o mamă narcisică poate lăsa urme adânci în dezvoltarea sa emoțională și psihologică. 

Invitati si Interviuri


pixel