Admitere liceu 2024. Când elevii află rezultatele de la testările de limbă străină și de la probele de aptitudini

Data publicării:
Modificări cu privire la scăderea notei de purtare. Câte absențe au voie să facă elevii / FOTO: freepik.com@rawpixel.com
Modificări cu privire la scăderea notei de purtare. Câte absențe au voie să facă elevii / FOTO: freepik.com@rawpixel.com

Pentru al doilea an consecutiv, media claselor gimnaziale nu va fi luată în calcul pentru admiterea la liceu. Înscrierile pentru admiterea la liceu în 2024 vor începe pe 11 iulie, iar repartizarea candidaților va avea loc pe 24 iulie, conform calendarului oficial.



Luni, 27 mai, elevii care au susținut probele de aptitudini și testările de limbă străină pentru admiterea la liceu în 2024 vor afla rezultatele. Aceste testări și probe, destinate liceelor vocaționale, au avut loc între 21 și 24 mai, conform calendarului oficial.

Documentele necesare pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene internaționale pentru certificarea competențelor lingvistice trebuie depuse la unitatea de învățământ de proveniență până la 27 mai 2024.

Între 13 și 15 mai au fost eliberate anexele fișelor de înscriere pentru elevii sau absolvenții care doresc să participe la probele de aptitudini și testările de limbă modernă sau maternă, potrivit Edupedu.ro.

Calendar probe de aptitudini 2024

16 – 17 mai 2024 Înscrierea pentru probele de aptitudini

21 – 24 mai 2024 Desfăşurarea probelor de aptitudini

27 mai 2024 Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini

Depunerea contestaţiilor la probele de aptitudini (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor) 

31 mai 2024 Comunicarea rezultatelor finale, în urma contestaţiilor, la probele de aptitudini

Transmiterea, în format electronic şi în scris, către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listei candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată 

20 iunie 2024 Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ liceal care au organizat probe de aptitudini a listei elevilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia neîncheiată sau exmatriculaţi, prin activarea rapoartelor specifice în aplicația informatică centralizată. 

Actualizarea de către comisiile din unitățile de învățământ liceal vocațional a listelor candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, prin eliminarea candidaţilor corigenţi, repetenţi, amânaţi sau exmatriculaţi, în aplicația informatică centralizată 

9 iulie 2024 Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ liceal care au organizat probe de aptitudini a bazei de date judeţene cuprinzând mediile de admitere, prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată 

10 iulie 2024 Validarea de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listei candidaţilor admişi la liceele/clasele la care s-au susţinut probe de aptitudini şi comunicarea rezultatelor în unitatea de învăţământ liceal respectivă, prin tipărire din aplicația informatică centralizată 

11 iulie 2024 Ridicarea/Transmiterea de la liceele vocaţionale a fişelor de înscriere ale candidaţilor care nu au fost admişi la clasele pentru care au susţinut probe de aptitudini. Candidaților care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini, precum și candidaților care au fost admiși dar care au declarat, în scris, că renunță la locul obținut, li se poate elibera, de către unitatea de învățământ gimnazial, fișa de înscriere, pentru completarea opțiunilor în vederea participării la repartizarea computerizată 

Transmiterea, în format electronic, către Centrul naţional de admitere a listei candidaţilor declaraţi admişi, în fiecare judeţ, la clasele pentru care s-au susţinut probe de aptitudini, prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Stiri





DC Media Group Audience
pixel