Părinți și pitici Stiri Burse școlare pentru elevii români

Burse școlare pentru elevii români

Sprijin financiar pentru sute de școli din România. Banii sunt pentru Programul de Reducere a Abandonului Școlar / FOTO: freepik.com@ jcomp
Plata burselor școlare în februarie 2025. Elevii primesc peste 350 de lei bursa de merit pentru luna noiembrie și 235 de lei bursa de reziliență și tehnologică.

Asta după ce banii pentru plățile care ar urma să se facă cel târziu joi, 20 februarie, au ajuns la inspectoratele școlare. Potrivit Edupedu, acestea trebuie mai departe să vireze banii în conturile școlilor, în funcție de alocările cerute.

Potrivit unui calcul consultat de Edupedu.ro de la mai multe inspectorate școlare, sunt 23 de zile lucrătoare în luna ianuarie după definiția din metodologie (care include și zilele libere legale drept lucrătoare) și 5 zile de vacanță școlară (1, 2, 3, 6 și 7 ianuarie). Asta înseamnă (450:23) x (23-5), adică 352 de lei bursa de merit și (300:23) x (23-5), adică 235 de lei bursele de reziliență și tehnologice.

Luna trecută, elevii au primit 307 lei bursa de merit și 205 lei bursele de reziliență și tehnologice. În alte județe, într-o interpretare diferită a zilelor de sărbători legale din vacanța de iarnă, elevii au putut primi 338 de lei bursa de merit și 225 de lei bursa de reziliență/ tehnologică.

În decembrie, elevii au primit pe data de 20 bursele pentru luna noiembrie 2024: 429 de lei bursa de merit pentru luna noiembrie și 286 de lei bursa de reziliență și tehnologică.

În noiembrie 2024, la prima virare a burselor din anul școlar 2024-2025, aferentă primelor două luni de cursuri, elevii au primit 343 (pe septembrie) și 372 (pe luna octombrie) de lei bursa de merit și 229, respectiv 248 de lei bursele de reziliență și tehnologice.

Pentru anul școlar 2024 – 2025, cuantumul minim al burselor este: bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I (sursa)bursa de merit – 450 lei/lună;bursa de reziliență – 300 lei/lună;bursa socială – 300 lei/lună;bursa tehnologică – 300 lei/lună;pentru mamele minore – 700 lei/lună

Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de:
a) sumele alocate de autoritățile administrației publice locale;
b) alte venituri obținute potrivit legii. 

Bursele de merit, de reziliență și tehnologice sunt calculate în funcție de numărul de zile de vacanță și de numărul de zile de cursuri dintr-o lună, pe baza unei formule menționate în metodologia de acordarea burselor în anul școlar 2024 2025, aprobată prin OME 5.518. Pentru a le primi, este necesară și îndeplinirea condiției de a nu avea mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună la școală.

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri