Cea mai emoționantă poezie pentru bunica, scrisă de Vasile Alecsandri

În liniștea și siguranța copilăriei, bunicii reprezintă acea prezență caldă și plină de înțelepciune care ne învață primele lecții de viață. Printre amintiri de neuitat și povești fermecătoare, ei ne oferă dragostea lor necondiționată și sprijinul neobosit. În literatura română, mulți poeți au ales să celebreze această legătură specială prin versuri pline de emoție și recunoștință.

Un exemplu este poezia "Bunica" de Vasile Alecsandri, care surprinde în cuvinte frumusețea și căldura relației dintre nepoți și bunici. Această poezie rămâne o mărturie a iubirii și respectului profund pe care le purtăm bunicilor noștri, amintindu-ne mereu de farmecul și simplitatea momentelor petrecute alături de ei.

Aceasta captează dragostea și respectul pentru bunici într-un mod emoționant.

Bunica

Din trestii stârniţi de vânt
Şi tremurând de jale,
Veniţi, voi lacrimi de cuvânt,
Voi, cânturi de pe vale!

Tu, lină briză, în zefir
De farmec te transformă,
Şi vino, fără de simţir,
Şi-mbracă-a mea formă!

Ca într-un vis îngândurat
De vise cu poveşti,
În care totul e-mbrăcat
În farmec de poveşti,

Să mă ridic lin, ca-ntr-un zbor,
Pe unda de zefir,
Şi să mă duc, să pot să-ţi vorbesc
Tu, bună mea de măr!

Cu ochii blânzi, plini de-adăpost,
Cu părul tău cărunt,
Cu zâmbetul tău cel pios,
Tu, bună, scump pământ!

Te văd din nou cum îţi deschizi
La pieptul tău pios
Privirea ta ce poartă-n ea
Pe Dumnezeu Hristos.

Să te revăd, să-ţi pot vorbi,
Să-ţi spun c-aş vrea să mor,
Să vin la tine-n veşnicii,
Într-un etern amor.

Să-ţi simt iar braţul tău cel sfânt
Cum mă cuprinde lin,
Şi cum în pace mă alinţi
Cu-al tău suspin divin.

Aceasta e dorinţa mea,
Aceasta-mi este vrerea,
Să-ţi văd chipul din nou,
Să-ţi simt iarăşi puterea.