„Reforma numărul doi este o reformă a evaluării. Aici chiar trebuie să încheiem și să avem standarde de evaluare și de notare”, a declarat ministrul.
Standardele, gândite odată cu noile programe
Pentru nivelul liceal, ministrul a explicat că aceste standarde vor fi dezvoltate simultan cu noile programe școlare, astfel încât să existe o coerență între ceea ce se predă și modul în care sunt evaluați elevii.
„Pentru învățământul liceal, gândim să elaborăm aceste standarde de notare și de evaluare odată cu programele pentru învățământul liceal”, a precizat Daniel David.
Deadline pentru gimnaziu și primar: ianuarie 2026
În ceea ce privește clasele primare și gimnaziale, termenul asumat de minister este începutul anului 2026.
„Pentru nivelul gimnazial și nivelul primar să le avem în luna ianuarie a anului 2026”, subliniază ministrul Educației.
Evaluările actuale, adesea lipsite de relevanță
Ministrul a tras un semnal de alarmă și asupra modului în care sunt realizate în prezent evaluările, fie că este vorba de cele ale elevilor, profesorilor sau instituțiilor.
Potrivit acestuia, multe dintre ele nu oferă informații relevante și concrete.
„Alte aspecte legate de evaluare țin de evaluarea performanțelor individuale, dar și de evaluări instituționale adecvate și relevante. De multe ori, evaluările pe care le facem, și individuale, pentru profesori, pentru elevii profesorilor, sau în diverse variante, personale sau la nivel instituțional, pot să fie niște forme fără fond.
Când te uiți la rezultate, nu au relevanță extraordinară”, a completat Daniel David.