Oficialul spune că dorește să identifice cea mai bună soluție pentru pregătirea viitoarelor cadre didactice, chiar și prin ajustări legislative, dacă acestea se vor dovedi necesare.
„Am primit direct o serie de propuneri legate de masteratul didactic și am văzut luările de poziție din spațiul public.
Vă spun sincer că, deși focalizarea mea este acum mai ales pe măsurile fiscal-bugetare în situația de criză, pentru a putea funcționa ca sistem de educație-cercetare din toamnă, semnalele colegilor mi-au atras mai mult atenția, chiar dacă știam că vorbim doar de propuneri (nu decizii) care au fost puse în transparentizare de către o comisie formată din oameni specialiști în domeniu, de la marile universități ale țării, tocmai pentru a primi în mod formal și argumentat sugestii din partea colegilor din sistem”, a precizat ministrul într-un comunicat.
Interes crescut pentru dezbaterea publică
David a menționat că documentul referitor la masteratul didactic este public și că este încurajată implicarea tuturor celor interesați.
„Mă bucură acest interes, dar vă rog să înțelegem că:
(1) materialul este pus în transparentizare/dezbatere publică, unde se așteaptă propuneri și
(2) formula actuală este impusă de legea în vigoare.
Ce pot să angajez ca ministru este că voi susține în final o pregătire didactică universitară adecvată, după bune practici europene, care însă să nu interfereze cu pregătirea de specialitate, dimpotrivă, așteptându-mă ca cele două să se potențeze reciproc.
Aștept sugestiile constructive în timpul legal, pentru a găsi cea mai bună soluție, inclusiv, dacă va fi cazul, cu unele modificări la nivel de lege. Avem vreme să facem lucrurile temeinic, instituțional, constructiv, eficient și fără grabă”, a transmis ministrul Educației.