Părinți și pitici Stiri Social Noile programe școlare pentru liceu vor fi prezentate până la sfârșitul anului 2025

Noile programe școlare pentru liceu vor fi prezentate până la sfârșitul anului 2025

Noile programe școlare pentru liceu vor fi prezentate până la sfârșitul anului 2025 / FOTO: freepik.com@gpointstudio
Ministerul Educației pregătește programe școlare noi pentru liceu, primele schițe urmând să fie publicate până la sfârșitul acestui an, potrivit ministrului Daniel David.  

Noile programe școlare pentru liceu, elaborate pe baza planurilor-cadru aprobate în iunie 2025, ar putea fi prezentate public până la finalul acestui an, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Peste 1.500 de profesori, universitari și cercetători lucrează la conținuturi inspirate din modele educaționale nordice și anglosaxone, pentru a reduce încărcătura curriculară.

„Chiar azi am vorbit cu cineva din comisia de chimie. Sunt 1.500 de specialiști și am încercat să construim echipele cu oameni din mediul preuniversitar, învățământ superior și din cercetare. Fiecare comisie a primit două-trei modele de programe – nordic, anglosaxon – tocmai pentru a se că uneori se poate și mai puțin [conținut]. Oamenii au început să lucreze.

Va fi important să asigurăm nu doar legătura între programe, ci și coordonarea activităților comisiei – fiindcă chimia din anul respectiv trebuie legată de fizica și de biologia din anul respectiv. Avem nevoie de coordonare la nivelul fiecărei comisii din preuniversitar, că dacă tu gândești biologia pe baza unor cunoștințe de chimie pe care nu le-ai învățat, este o greșeală. (…) Sper ca la finalul anului să avem o variantă pe care să o putem prezenta public”, a transmis Daniel David la Euronews.

CITEȘTE ȘI

Ministrul Educației Daniel David, anunț clar: „Anul școlar începe în data de 8 septembrie! O să-i întrebăm pe directorii care se opun de ce n-au început”

Ministrul David: „Este aproape imposibil să abrogăm măsurile fiscal-bugetare adoptate în sistemul de învăţământ. În educaţie nu mai este loc pentru alte măsuri de criză”

Daniel David: „Le cer tuturor directorilor să-i informeze pe părinți ce se întâmplă pe 8 septembrie! Școala pentru elevi începe atunci și continuă. Eu îmi voi duce fetița la școală”

Plata cu ora ar putea fi diferențiată între mediul rural și urban. Anunțul ministrului Daniel David

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri