Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial ordinele OMEC 4957/2025 și OMEC 4958/2025, care reglementează acordarea burselor conform prevederilor Legii 141/2025 (Legea Bolojan).
Astfel, fondul de burse va fi calculat în baza salariului minim net, nu brut, ceea ce va conduce la o diminuare de circa 40% a disponibilului financiar pentru burse
„Reamintim faptul că, în urma adoptării Legii nr. 141/2025, fondul de burse se calculează prin raportarea la salariul minim net, în locul celui brut, fapt ce va aduce o scădere de aproximativ 40% a fondului și, în consecință, scăderea numărului de beneficiari, iar alocarea acestuia se va realiza doar pe perioada desfășurării activităților didactice, nu și pe durata vacanțelor, reducându-se astfel suplimentar fondul total de care vor dispune instituțiile de învățământ superior.
Totodată, același act normativ prevede prorogarea termenului de alocare a 15% din cheltuielile bugetului general consolidat către sistemul de învățământ până în 2027, astfel că asistăm la menținerea unei practici deja împământenite în educație, care niciodată nu a beneficiat de finanțarea prevăzută de legislația în vigoare, fie că a fost vorba de alocarea a 6% din PIB, conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, ori de actuala prevedere din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și respectiv Legea învățământului superior nr. 199/2023”, a transmis Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
Studenții care învață cu taxă nu mai primesc burse
De asemenea, studenții își exprimă ”profunda dezamăgire și îngrijorare cu privire la eliminarea posibilității studenților care studiază la forma de finanțare cu taxă de a beneficia de burse și limitarea perioadei de acordare a burselor exclusiv pe perioada desfășurării activităților didactice, modificări survenite în sistemul de acordare a burselor pentru studenți ca urmare a adoptării Ordinului nr. 4957/2025”.