Sănătatea mintală a mamei, un „lux” în România. Lipsa screeningului național și modelele din alte țări, explicate de Ana-Maria Zamfir
26 Iulie 2026
În stânga sunt chiar eu, da, eu, la 3 ani. În dreapta, tot eu, dar în prezent.
Scriu acum pentru tine, cel mic și speriat.
Știu că ai crezut multă vreme că trebuie să fii puternic ca să meriți să fii iubit. Că trebuie să înveți repede, să nu deranjezi, să nu plângi prea tare și să nu ceri prea mult. Ai învățat să stai liniștit atunci când în jurul tău era furtună și să porți pe umeri lucruri care nu erau ale unui copil. Dar vreau să-ți spun ceva ce poate nimeni nu ți-a spus la timp. Nu era datoria ta să repari lumea oamenilor mari.
Nu era responsabilitatea ta să le alungi tristețea, să le înțelegi certurile sau să le porți durerile. Tu aveai voie să fii doar un copil. Să râzi fără vină. Să te temi fără rușine. Să greșești fără să simți că se prăbușește totul.
Știu că și acum tresari la zgomote, la conflicte, la respingeri. Știu că încă te întrebi dacă ești suficient. Dar privește-mă puțin.
Am crescut.
Nu am devenit omul perfect. Nici cel care nu mai plânge. Dar am devenit omul care poate sta în fața ta și îți poate spune: „De acum, eu am grijă de noi”.
Nu te mai las singur în întuneric.
Când îți va fi frică, voi rămâne lângă tine. Când vei crede că nu valorezi nimic, îți voi aminti cine ești. Când lumea va ridica vocea, eu nu o voi face. Pentru tine voi avea răbdare.
Și vreau să mai știi un lucru.
Tot ce ai reușit să construiești nu s-a născut în ciuda copilului speriat din tine, ci datorită lui. El a continuat să creadă că există bunătate, chiar și atunci când viața îi dădea motive să se îndoiască. El nu a renunțat.
Așa că odihnește-te puțin.
Nu mai trebuie să fii mereu în alertă. Nu mai trebuie să demonstrezi nimănui că meriți să exiști.
Exiști. Și este suficient.
Iar de astăzi înainte, oriunde vom merge, nu vei mai merge singur.
Vom merge împreună.