Părinți și Pitici Știri Răpire în Italia: Cinci copii, luați dintr-un centru de plasament și duși în România

Răpire în Italia: Cinci copii, luați dintr-un centru de plasament și duși în România

Imagine cu rol ilustrativ: Pixabay
Un bebeluș de cinci luni a fost răpit dintr-un centru de plasament din Italia, la doar 40 de zile după ce fusese preluat din grija părinților. Frații săi ar fi fost duși în România.

O fetiță de doar cinci luni a fost răpită dintr-un centru de plasament autorizat din zona Caserta din Italia. Dispariția acesteia a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar cei patru frați ai ei ar fi fost duși în România. Potrivit La Repubblica, fetița fusese plasată în centru cu doar 40 de zile înainte de răpire. 

„Luminile erau slabe, un cântec de leagăn șoptit, bebelușul de cinci luni era ținut în brațe pentru că nu a putut dormi în noaptea aceea” - așa își amintește directoarea centrului de plasament din Caserta momentele dinaintea răpirii.

Potrivit ei, două persoane au intrat prin efracție în unitate și au luat-o pe fetița de etnie romă, care fusese plasată în centru cu doar 40 de zile mai devreme, după ce fusese găsită în mașina părinților ei, printre fier vechi și moloz, în condiții insalubre.

Măturiile directoarei centrului de plasament în care se afla fetița

Directoarea casei de plasament era singură cu fetița în sufragerie atunci când cei doi străini au intrat.

„Am țipat, am întrebat cine sunt, dar au apucat copilul și au fugit”, spune ea.

Se pare că cei doi necunoscuți au sărit apoi peste gard. Ei au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce se îndepărtau spre stradă.

„Au așteptat momentul potrivit pentru a acționa”, a mai spus femeia, care conduce adăposturi pentru minori de 23 de ani și spune că este încă în stare de șoc după ce bebelușul a fost răpit așa.

Cazul ar urma tiparul altor patru minori, toți frații fetiței. Aceștia ar fi fost, la rândul lor, luați cu forța din același centru de plasament. Potrivit avocatei Simona Molisso, tutorele legal al copiilor, cei patru frați ar fi fost transferați în România chiar în ziua dispariției fetiței. Din acest motiv, se crede că și bebelușul e cu ei. Ancheta privind dispariția este acum în plină desfășurare, iar autoritățile italiene încearcă să stabilească traseul exact al celor cinci copii.

Alte știri