Sportivele române Patricia Stanciu şi Elisabeta Corduneanu s-au calificat, miercuri, în finalele pe obiecte, la Campionatele Europene de gimnastică ritmică pentru junioare de la Varna (Bulgaria).
Stanciu s-a clasat pe locul al şaselea în calificările la minge, cu 24,800 puncte.
Corduneanu a ocupat locul al şaselea în calificările probei de panglică, fiind notată cu 23,200 puncte.
La cerc, Stanciu a fost a 21-a, cu 22,350 puncte, iar la măciuci a încheiat pe locul 26, cu 21,250 puncte.
În întrecerea pe echipe, România a fost a 11-a, cu 91,600 puncte, Bulgaria având cel mai bun total, 102,250 puncte.
Într-o ierarhie generală individuală, prima a fost poloneza Laura Lewinska, 74,150 puncte, urmată de Patricia Stanciu, 68,400 puncte, conform Agerpres.