Părinți și pitici Stiri Tot mai mulți tineri între 16–18 ani aplică la joburi. Creștere de 45% în mai

Tot mai mulți tineri între 16–18 ani aplică la joburi. Creștere de 45% în mai

FOTO: freepik.com @Nazarenko Iuliia
Numărul aplicațiilor pentru locuri de muncă în rândul tinerilor cu vârste între 16 și 18 ani a crescut cu 45% în luna mai, potrivit datelor unei platforme de recrutare online.

Numărul aplicaţiilor pentru locuri de muncă, provenite din partea tinerilor cu vârste între 16 şi 18 ani, a crescut cu 45% în luna mai, comparativ cu luna anterioară, arată datele centralizate de o platformă de recrutare online.

Conform Bestjobs, această tendinţă semnalează începutul unui nou sezon de recrutare pentru elevii care îşi doresc independenţă financiară, experienţă profesională şi un avantaj competitiv pentru viitor.

În acest context, una dintre concluziile analizei citate este că Inteligenţa Artificială (AI) a devenit primul intervievator pentru generaţia care se angajează înainte de majorat. Astfel, Bestie - asistentul virtual AI al bestjobs, înregistrează cu până la 25% mai multe interacţiuni şi interviuri cu candidaţii din categoria 16-18 ani, comparativ cu orice alt segment de vârstă.

"Pentru aceşti tineri, conversaţiile cu AI-ul reprezintă o experienţă naturală"

"Pentru aceşti tineri, conversaţiile cu AI-ul reprezintă o experienţă naturală. Sunt prima generaţie care nu percepe inteligenţa artificială ca pe o tehnologie nouă, ci ca pe un instrument firesc de comunicare şi informare", se arată într-un comunicat de presă al platformei specializate.

Datele citate relevă faptul că WhatsApp înlocuieşte formularele clasice de aplicare, iar tinerii trimit mesaje, răspund la întrebări şi participă la etape preliminare de recrutare, în locul formularelor complexe şi al CV-urilor elaborate.

Cele mai căutate oportunităţi de către tinerii între 16 şi 18 ani sunt în HoReCa şi turism (în special cele care oferă relocare temporară în staţiuni şi zone turistice), Internshipuri şi programe de trainee, poziţii entry-level în marketing şi comunicare, precum şi oportunităţi în domeniile financiar şi juridic.

"Interesul crescut pentru programele de internship arată că adolescenţii nu mai caută exclusiv câştiguri pe termen scurt, ci experienţe care le pot accelera dezvoltarea profesională şi le pot oferi un avantaj la începutul carierei. Fenomenul angajării înainte de majorat capătă amploare în România şi vine la pachet cu schimbări importante pentru angajatori. Companiile care vor să atragă această generaţie trebuie să îşi adapteze procesele de recrutare, să comunice în mediile preferate de tineri şi să ofere experienţe rapide, flexibile şi digitale", se precizează în comunicat.

Bestjobs, una dintre principalele platforme de recrutare online din România, sprijină companiile în consolidarea brandului de angajator şi oferă candidaţilor şi angajatorilor perspective valoroase asupra tendinţelor pieţei, conform Agerpres. 

CITEȘTE ȘI: Marea Britanie interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare

Alte știri