EXCLUSIV Psiholog Iuliana Vlădulescu, despre dependențe: „A sunat pe linia de adicții la ora 3 dimineața, spunea că viața nu mai merită trăită”

DISCLAIMER: Materialele din cadrul campaniei conștientizarea și prevenția suicidului în rândul copiilor au scop exclusiv informativ și educațional și nu înlocuiesc evaluarea, diagnosticul sau tratamentul oferit de un specialist în sănătate mintală (psiholog, psihiatru, medic). Informațiile prezentate sunt destinate creșterii gradului de conștientizare și prevenție și nu constituie recomandări medicale sau terapeutice individuale. În cazul în care un copil sau adolescent prezintă gânduri suicidare, comportamente de autovătămare sau semne de risc iminent, este foarte important să fie contactat de urgență un specialist sau serviciile de urgență.

Campania promovează responsabilitatea parentală, intervenția timpurie și apelarea la sprijin specializat atunci când situația o impune.

Caz de pe linia Deprehub 

B a sunat pe linia de adicții la ora 3 dimineața. Mi-a spus că trece printr-o perioadă foarte dificilă, că nu mai știe cum să procedeze, că simte cum se cufundă tot mai mult într-un noian de tristețe, că viața nu mai pare să merite trăită. Ușor, ușor, a început să se destăinuie. S-a mutat acum doi ani într-un alt oraș, după ce tatăl lui a murit în urma unui atac de cord. A lăsat în urmă prietenii, locurile cunoscute, oameni dragi… siguranța.

În orașul nou nu are pe nimeni. Doar pe mama lui – foarte ocupată, moralizatoare, plecată des în vacanțe. Este în clasa a X-a, la liceu, la seral. Majoritatea colegilor sunt mai in varstă decât el. Simte că nu are nimic în comun cu ei. Nu reușește să se împrietenească. Îi lipsesc tatăl, orașul, prietenii, viața pe care o avea înainte. La toate acestea s-a adăugat și rușinea. Mama lui a lucrat într-un domeniu online cu conotație sexualizată, iar foștii lui prieteni au aflat. Se simte expus, judecat, micșorat.

Singura lui bucurie, spune el, sunt alcoolul și MDMA. Știe că pe termen lung îi fac rău, dar pentru câteva ore reușește să uite de tristețe. Oamenii îl numesc „drogat”. El se vede prin ochii lor. Mi-a spus că are tăieturi pe tot corpul, că atunci când se taie simte o eliberare. Pentru câteva momente, durerea din interior devine suportabilă.

De curând a fost internat într-un spital de psihiatrie și a primit diagnosticul de tulburare de conduită. Dar, ascultându-l, nu am auzit doar „conduită”.

Am auzit doliu, izolare, rușine, singurătate, durere neplânsă, nesiguranță, nevoia disperată de a fi văzut. Mi-a spus că vrea să scape de adicții, dar nu știe cum.

L-am ascultat, fără grabă, fără etichete, fără morală. Pentru că uneori, în spatele unei adicții nu este „rebeliune”, este o încercare de a supraviețui emoțional și primul pas este să înțelegem ce încearcă el, de fapt, să aline.

CITEȘTE ȘI: Semnele de alarmă pe care părintele le ignoră. Psiholog Iuliana Vlădulescu: „Ce bine ar fi ca adolescentul să ceară ajutor direct…”

Când iubirea devine captivă dependenței

Doamna E traversează o perioadă foarte dificilă. Fiul ei, C., în vârstă de 28 de ani, este dependent de jocurile de noroc. Și-a pierdut locul de muncă, nu are nicio sursă de venit și solicită frecvent bani mamei sale, de fiecare dată promițând că „este ultima dată”. Mama îi oferă bani chiar și atunci când rămâne doar cu ultimii bani pentru pâine. Uneori se împrumută.

La un moment dat, vecinii și cunoscuții nu au mai fost dispuși să o sprijine financiar. În timp, dinamica relației a devenit una marcată de manipulare emoțională. Fiul îi reproșează că este o „mamă rea” dacă refuză să îi dea bani. Îi amintește de sacrificiile lui din trecut, de ajutorul pe care i l-a dat de-a lungul timpului. Își compară situația cu cea a prietenilor săi, ale căror părinți îi susțin financiar.

Mesajul implicit este: „Dacă mă iubești, îmi dai bani!” Când doamna E a început, cu mult efort, să pună limite și să refuze sa-I mai ofere sprijinul financiar, reacția fiului a fost agresivă: distrugerea obiectelor din casă, comportament punitiv, intimidare. În acest context, mama a început să își pună la îndoială propria valoare:

„Poate sunt o mamă rea”
„Poate eu am greșit undeva”
„Poate sunt defectă”

Aceasta este una dintre cele mai dureroase consecințe ale dependenței: nu afectează doar persoana care joacă, ci erodează identitatea, siguranța și stima de sine a celor apropiați.

Dependența de jocuri de noroc nu este doar o problemă financiară. Este o tulburare care alterează mecanismele de control, distorsionează gândirea (iluzia recuperării pierderilor, credința în „norocul care urmează”), amplifică impulsivitatea și reduce responsabilitatea personală.

În paralel, membrii familiei pot intra într-un tipar de codependență, în care ajutorul oferit din iubire ajunge să întrețină problema.

Doamna E m-a rugat să lucrez cu fiul ei, sperând că îl voi convinge. Însă un aspect esențial în intervenția terapeutică este acesta: schimbarea reală nu apare prin convingere externă, ci prin asumare internă. Terapia poate sprijini, poate ghida, poate crea un cadru de conștientizare. Dar motivația pentru schimbare trebuie să apară din interiorul persoanei dependente.

În paralel, este esențial ca părintele să fie sprijinit în procesul de consolidare a limitelor, de reconstrucție a stimei de sine și de ieșire din vinovăția paralizantă. Uneori, a spune „nu” este un act profund de iubire, nu pentru că respingi persoana, ci pentru că refuzi să mai hrănești dependența.

Articol scris de psiholog Iuliana Lăcrămioara Vlădulescu

PărințișiPitici.ro, împreună cu psihologul Radu Leca, lansează prima campanie de conștientizare dedicată părinților de adolescenți privind riscul suicidar și prevenția tentativelor de suicid. Campania este susținută de Asociația Happy Minds, de Alianța Română de Prevenție a Suicidului și de Asociația Telefonul Copilului.