Stiri publicate de Raluca Panțiru

Raluca Panțiru
Într-o lume în continuă schimbare, părinții caută metode care să sprijine dezvoltarea emoțională, socială și cognitivă a copiilor, fără a recurge la metode autoritare sau tradiționale rigide. 

Parenting

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat impactul majorării normei didactice cu două ore pe săptămână, conform Legii nr. 141/2025 (Legea Bolojan), subliniind că aceasta nu extinde timpul de lucru al profesorilor, ci oferă oportunități mai numeroase de interacțiune directă cu...

Social

Un studiu realizat de University College London (UCL), citat de The Guardian, relevă că elevii obțin rezultate semnificativ mai bune la examenele scrise la calculator comparativ cu cele de mână. 

Educatie

Sindicatele din învățământ (FSLI, Spiru Haret și Alma Mater) lansează un apel adresat elevilor, părinților și studenților: să nu participe la festivitățile de deschidere a anului școlar 2025–2026, descrise drept „golite de conținut”, și să susțină protestul organizat pe 8 septembrie.

Social

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat că ministerul ia în considerare posibilitatea introducerii unor plați cu ora diferențiate pentru profesori, în funcție de mediul de predare, rural sau urban, și intenționează să implementeze această măsură începând din 2026

Social

Sindicatul Salariaților de la UNATC (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”) a anunțat că va intra în grevă japoneză începând cu această lună, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu. 

Social

Un studiu realizat de Universitatea Exeter, publicat în Wellbeing, Space & Society, relevă un fenomen alarmant în rândul copiilor britanici cu vârste între 7 și 12 ani: aproximativ o treime nu mai petrec timp în aer liber după școală, în timp ce 20% nu se joacă deloc afară în weekend.

Parenting

Potrivit noului calendar de mobilitate a cadrelor didactice, luni, 1 septembrie, se atribuie orele vacante sau rezervate în regim de plată cu ora.

Social

Copiii crescuți de către mame narcisiste pot internaliza, fără să știe, convingeri dăunătoare despre propria valoare.

Parenting

Pe măsură ce se apropie începutul școlii, entuziasmul poate fi eclipsat de anxietate la unii copii.

Parenting

Când „scapă cu una, cu două”, anumite atitudini ne pot da de înțeles că un copil este răsfățat, chiar dacă părinții nu vor să o admită.

Parenting

Implicarea bunicilor în creșterea copiilor aduce numeroase beneficii, dar poate genera și tensiuni dacă rolurile nu sunt clar definite.

Parenting

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că actualul model în care directorii sunt și cadre didactice trebuie analizat.

Social

Astăzi, România celebrează Ziua Limbii Române, o sărbătoare națională instituită prin Legea nr. 53/2013, care subliniază importanța limbii române ca element fundamental al identității naționale.

Social

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au inițiat un referendum adresat profesorilor, pentru a decide dacă vor boicota activitățile de predare începând de pe 9 septembrie 2025

Social

Prima zi de școală este un moment plin de emoții, atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Recomandari si sfaturi

Numele pentru bebeluși cu aer retro revin în forță în Statele Unite.

Divertisment

Într-o relație de cuplu, dragostea aprinde scânteia, dar ceea ce o menține vie este capacitatea de a comunica, de a crește împreună și de a ne reevalua constant nevoile și dorințele.

Divertisment

Însă, dacă apar simptome precum vomă persistentă dimineața sau agravarea durerii în timp, este recomandat să consulți un medic kinder-neurolog pentru evaluare promptă.

Sanatate

Intrarea copilului la creșă reprezintă un moment important și adesea emoționant atât pentru părinți, cât și pentru cel mic. 

Prescolari si Scolari


pixel