Statistică îngrijorătoare: 22% dintre copiii din medii defavorizate merg seara la culcare fără să ia cina

Data actualizării: | Data publicării:
Statistică îngrijorătoare 22% dintre copiii din medii defavorizate merg seara la culcare fără să ia cina / FOTO: freepik.com
Statistică îngrijorătoare 22% dintre copiii din medii defavorizate merg seara la culcare fără să ia cina / FOTO: freepik.com

O statistică realizată de organizația World Vision scoate la iveală o realitate cruntă: 22% dintre copiii din medii defavorizate merg seara la culcare fără să ia cina 



În secolul XXI, în era degitală, încă există mii de copii care nu au ce să mănânce. Mai exact, o cincime (22%) dintre copiii din medii defavorizate merg seara la culcare fără să ia cina, iar doi din zece copii spun că familia le asigură doar uneori sau nu le oferă niciodată suficientă mâncare, potrivit unor date publicate vineri de World Vision România.


Potrivit unui comunicat al organizaţiei, rapoartele "Sunt hrăniţi destul copiii României. Masa la şcoală şi masa acasă" şi "Bunăstarea copiilor din mediul rural" arată că în cazul unuia din patru copii din medii defavorizate mâncarea pentru masa de seară nu ajunge pentru toată familia. Aproape o treime (30%) dintre copiii din medii defavorizate nu mănâncă prânzul acasă, iar 28% nu iau nici micul dejun, nici prânzul acasă. Pentru 49% dintre copiii înscrişi în programul naţional "Masă Sănătoasă", hrana primită prin acest proiect reprezintă principala masă a zilei, iar pentru 22% este singura masă a zilei, mai arată sursa citată.

Unul dintre zece copii de la sat nu frecventează în prezent nicio instituţie de învăţământ. Vârsta la care minorii încep să fumeze şi să consume alcool este de sub 14 ani. 37% dintre adolescenţi lipsesc de la şcoală uneori sau întotdeauna pentru că trebuie să lucreze în gospodărie.

World Vision mai susţine că 28% dintre adolescenţi nu ar aborda autorităţile dacă ar fi victima unor violenţe. Aproximativ o treime dintre aceştia afirmă că se tem că nu vor fi crezuţi, potrivit AGERPRES.

Conform rapoartelor, 8% dintre adulţi au ales să întrerupă şcoala temporar sau definitiv pentru unul sau mai mulţi copii pentru a face faţă cheltuielilor. 
Cercetările mai indică faptul că unul din zece respondenţi are prietene/cunoştinţe minore care au devenit mame în ultimul an.

World Vision informat că, în 2023, a avut, prin programele sale, peste 376.000 de beneficiari, dintre care peste 117.000 de preşcolari, peste 78.000 de elevi de şcoală generală, peste 40.000 de elevi de liceu, peste 134.000 de părinţi şi peste 5.300 de profesori.

Despre Fundația  World Vision

Fundația World Vision România este o organizație neguvernamentală care pune în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Suntem parte din marea familie World Vision International, prezentă în aproape 100 de ţări din întreaga lume. Lucrăm cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

„Credem că toți copiii, indiferent că trăiesc la sate sau în oraşe, au dreptul la şanse egale de dezvoltare. De aceea desfăşurăm programe pe termen lung în comunități rurale, cu accent pe educaţie şi protecţia copilului, angajament civic, agricultură şi antreprenoriat rural.
Aducem nevoile celor mai vulnerabili copii pe agenda publică și milităm pentru respectarea drepturilor lor. Propunem soluții de impact, testate în programele noastre, care știm deja că funcționează”, transmit membrii organizației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Stiri





pixel