Un tip de inteligență cu o puternică forță integratoare a fost confirmat prin cercetări desfășurate la Universitatea Harvard. Despre această descoperire a vorbit profesorul universitar doctor Elena Bonchiș, fondatoarea catedrei de Psihologie a Facultății de Științe Socio-Umane din cadrul Universității din Oradea.
Studiile coordonate de D. Zohar și I. Marshall, în anul 2000, au arătat că în creierul uman există o zonă care reacționează la experiențele spirituale și religioase. Concluzia cercetătorilor a fost că omul dispune de o formă superioară de inteligență care răspunde nevoii de sens, scop și valori.
„Deşi termenul de 'inteligenţă spirituală' nu este unul nou, el a fost considerat multă vreme ca având un caracter pseudoştiinţific. Meritul cercetătorilor de la Harvard constă în aceea că redefinesc termenul, stabilesc bazele teoretice, prezintă dovezi ştiinţifice care permit delimitarea lui, oferă modalităţi de evaluare şi dezvoltare. Acest nou tip de inteligenţă cu o mare forţă integratoare explică cele mai complexe reacţii şi manifestări comportamentale ale fiinţei umane”, a declarat, pentru Agerpres, Elena Bonchiș.
O persoană cu un nivel crescut de inteligență spirituală își pune frecvent întrebări despre identitatea sa, despre rostul vieții, valorile și principiile care îi ghidează alegerile.
Aceasta înțelege consecințele acțiunilor sale, este empatică, recunoscătoare, creativă și capabilă să transforme suferința în învățare.
Profesorul universitar amintește că, de-a lungul timpului, oamenii au pus accentul pe sănătatea fizică. Noile cercetări arată însă că starea de bine presupune echilibru în plan fizic, emoțional, mental, social, vocațional și spiritual.
„La ora actuală, când vorbim de sănătate bună ne referim la cea fizică, mintală, emoţională, socială, vocaţională şi, nu în cele din urmă, la cea spirituală”, a subliniat Elena Bonchiș.
Psihologia modernă a evoluat odată cu științele exacte. Elena Bonchiș amintește trei mari descoperiri ale ultimelor decenii, cu impact major asupra educației și dezvoltării personale.
Prima arată că dezvoltarea creierului nu se oprește la pubertate. Cercetările bazate pe rezonanță magnetică au demonstrat că procesele neuronale continuă până în jurul vârstei de 25 de ani. Aceste transformări influențează emoțiile, raționamentul și autocontrolul.
A doua descoperire aparține echipei conduse de profesorul Rizolatto, de la Universitatea din Parma, care a identificat „neuronii-oglindă” din cortexul premotor. Aceștia sunt responsabili de recunoașterea emoțiilor proprii și ale celorlalți, oferind o bază științifică empatiei.
„De evidenţiat este faptul că asistăm la ora actuală fie la o blocare în autoempatie, cu focusare pe propriul eu, autocompasiune, exagerată, fără a ne mai interesa problemele semenilor, fie la 'suferinţa de oboseală empatică' (B. Brown), efect al expunerii excesive la reacţiile emoţionale ale altora, apărând o stare de epuizare, lipsă de motivaţie, de interes, apatie etc. Recomandată este de către specialişti 'empatia împărtăşită', adică să empatizăm cu persoanele care acceptă, care ne primesc în universul lor emoţional, cognitiv, motivaţional”, a precizat Elena Bonchiș.
În 1983, Howard Gardner a lansat teoria inteligențelor multiple, demonstrând că oamenii manifestă abilități diverse, care nu pot fi explicate doar prin inteligența generală.
El a identificat opt tipuri de inteligență: verbal-lingvistică, logico-matematică, vizual-spațială, corporal-kinestezică, muzicală, interpersonală, intrapersonală și naturalistă.
În 1999, Gardner a adăugat un nou tip, inteligența existențială, ulterior numită spirituală. În acest cadru se înscriu și cercetările de la Harvard, conduse de Zohar și Marshall, care explică profunzimea vieții interioare și nevoia omului de sens.
Elena Bonchiș este profesor universitar doctor, fondatoarea catedrei de Psihologie din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea, înființată în 1995.
Este membru fondator al Asociației Naționale a Psihologilor Școlari și președinte de onoare al acesteia. Coordonează revista Romanian Journal of School Psychology și a publicat numeroase articole și volume de specialitate în țară și în străinătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.