Tricotilomanie și este o tulburare de comportament obsesiv-compulsivă caracterizată prin impulsul de a smulge și rupe părul de pe scalp.
Tricotilomania este o tulburare legată de o tensiune emoțională pe care copilul o simte și nu știe să o gestioneze și pe care tinde să o canalizeze în actul de a se trage de păr.
De multe ori începe prin a rula încet părul, apoi trag de el: acest lucru îi permite copilului să scadă tensiunea, să găsească modul de consolare pe care nu îl poate primi de la părinte.
De fapt, printre cele mai frecvente cauze ale acestei tulburări se numără relația copil-părinte: mamele și tații care nu sunt foarte empatici sau nu sunt capabili să decodeze sau să accepte emoțiile copilului ajung să îi reprime acestuia exprimarea emoțiilor.
Trihotilomania se poate manifesta sub forma unui tic ușor, de exemplu mângâierea părului cu mâinile, până la forme mult mai grave: există copii care chiar își rup și își mănâncă părul, provocând astfel blocaje intestinale.
Este important să se distingă între un comportament obișnuit al copiilor și trichotilomanie, care este o tulburare de control a impulsului.
Explorarea senzorială: Copiii mici descoperă lumea în mare măsură prin simțuri, iar trăgând de păr, pot explora senzațiile tactile și kinestezice. Acest comportament poate fi o modalitate naturală de a învăța despre corpul lor și despre cum reacționează acesta la diferite stimuli.
Dezvoltarea motorie: În timp ce copiii dezvoltă abilitățile motorii fine, se pot juca cu părul în mod accidental sau din curiozitate. Este posibil să tragă de păr pentru a simți textura sau pentru a testa limitele și reacțiile adulților.
Stres sau anxietate: Copiii pot să tragă de părul lor ca răspuns la stres sau anxietate. Acest comportament poate deveni o modalitate de a face față unor emoții intense sau de a face față la schimbări în viața lor.
Tulburări medicale: Unele condiții medicale pot provoca senzații neplăcute sau mâncărimi la nivelul scalpului, ceea ce ar putea determina un copil să tragă de păr pentru a alina disconfortul.
Imitație: Copiii mici pot imita comportamentele observate în jurul lor. Dacă văd pe cineva trăgându-și de păr (cum ar fi părinții sau alți copii), pot încerca și ei același comportament.
Tulburări psihologice: În unele cazuri, trichotilomania poate apărea la copii ca o tulburare de control a impulsului. Aceasta poate avea legătură cu factori genetici, stres sau alți factori care afectează sănătatea mentală a copilului.
Recunoașterea emoțională la copii, în ceea ce privește evoluția conștientizării sinelui începe încă de la 10-24 de luni. Trichotilomania se poate manifesta in special din acel moment pana la vârsta de 6 ani.
Pot apărea episoade sporadice, care nu duc întotdeauna la o tulburare.
Totuși, dacă există continuitate, tulburarea poate recidiva între 10 și 12 ani, în perioada pubertății și adolescenței care reprezintă un moment de explozie emoțională și de schimbări.
Faptul obiectiv la care duce tricotilomania este, fără îndoială, alopecia, adică căderea părului. De fapt, ruperea are loc prin smulgerea părului de pe scalp și aceasta duce la formarea de goluri pe cap.
Pe termen lung, această situație poate provoca probleme mai ales din punct de vedere al stimei de sine și, în consecință, poate duce la stări de rușine și depresie.
Să vorbești cu copilul este prima mișcare de făcut.Tulburarea apare din incapacitatea copilului de a-și exprima emoțiile, așa că va fi important ca părintele să-i permită copilului să le arate deschis, explicându-i de exemplu că și mama și tata se enervează sau simt anumite senzații.
Când părintele găsește copilul în acțiunea de a-și rupe părul, acesta trebuie să intervină imediat, încercând să calmeze momentul de tensiune, înțelegând ce a provocat-o, decodând emoțiile copilului. De asemenea, poate fi important să-i explici consecințele gestului, să-l faci să înțeleagă cât de dăunător poate fi pentru el însuși.
Un truc pentru a preveni smulgerea părului ar putea fi să-i oferi copilului un pix sau un obiect moale, chiar și de pluș, cu care să-și eliminte stresul: va deveni o modalitate de a-i comunica părintelui starea de tensiune, dar fără a face acte de auto-vătămare.
Chiar și în acest caz, evident, părinții vor trebui să fie atenți și să vorbească cu copilul, ajutându-l să se desprindă de fiecare dată când îl văd, de exemplu, jucându-se cu mingea sau cu jucăria anti stres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil