Părinți și pitici Stiri Ateliere pentru copii, concursuri şi spectacole, de Ziua Mondială a albinelor. Unde și când vor avea loc activitățile

Ateliere pentru copii, concursuri şi spectacole, de Ziua Mondială a albinelor. Unde și când vor avea loc activitățile

Ateliere pentru copii, concursuri şi spectacole, de Ziua Mondială a albinelor. Unde și când vor avea loc activitățile / FOTO: freepik.com@wirestock
De Ziua Mondială a albinelor, vor fi organizate mai multe ateliere pentru copii, concursuri, dar și spectacole. Care este scopul acestor activități.

Pe 20 mai a fost Ziua Mondială a albinelor. În acest context, ziua va fi marcată, sâmbătă, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din București, unde vor fi organizate ateliere pentru copii, diverse concursuri şi spectacole tematice, cu scopul de a conştientiza noile generaţii asupra importanţei albinelor în ecosistem.

Participarea la aceste activităţi este gratuită.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 3 transmis, vineri, AGERPRES, evenimentul se va desfăşura în intervalul orar 11,00 - 18,00, iar apicultorii care vor participa la evenimentul "Bee Love, Bee Camp" le vor împărtăşi vizitatorilor din experienţa lor. Vizitatorii taberei vor avea ocazia să observe colonii şi stupi de albine.

Evenimentul se desfăşoară în spiritul "Bee Camp", o echipă de artişti, agronomi, pedagogi şi oameni de ştiinţă din Grecia care promovează activităţi educative cu şi despre albine. Ziua mondială a albinelor este marcată pe 20 mai.

Albinele au un impact semnificativ asupra întregului ecosistem. Prin intermediul polenizării, ele contribuie la menținerea biodiversității și la asigurarea hranei pentru alte animale și păsări. Multe specii de animale se hrănesc cu polen, nectar și alte resurse oferite de albine.

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri