Notele finale au fost publicate pe site-ul dedicat Bacalaureatului, dar și la centrele de examen, în format anonimizat, conform normelor GDPR.
Creștere după contestații
„Sesiunea curentă a fost promovată de 8.202 candidaţi (+896, în raport cu prima afişare). Drept urmare, rata de succes pentru toate promoţiile a crescut cu 3,5% după soluţionarea contestaţiilor: 31,9% (faţă de 28,4%, rata iniţială). Această dinamică ascendentă vizează rezultatele întregii populaţii de candidaţi: 31,9% - rată de reuşită pentru candidaţii din promoţia curentă (5.058 de promovaţi, în total), respectiv 31,8% pentru promoţiile anterioare (3.144 de promovaţi)”, a precizat MEC.
În total, au fost depuse 10.987 de contestații, iar 3.321 de lucrări au primit note modificate, diferențele fiind cuprinse, în majoritatea cazurilor, între 0,5 și 1,5 puncte.
Prezență și eliminări
La sesiunea de toamnă au fost înscriși 30.279 de candidați, însă s-au prezentat la examene 25.710 dintre aceștia, ceea ce înseamnă o rată de participare de 84,9%. Un număr de 69 de elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă sau fraudă.
Condițiile pentru promovare
Pentru a trece Bacalaureatul, elevii trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie generală de cel puțin 6. Rata finală de promovare este calculată raportat la totalul candidaților prezenți, inclusiv la cei eliminați pentru fraudă.