Părinți și pitici Stiri Social Botezurile și nunțile, sub lupa ANAF: Ce informații trebuie transmise și termenul limită

Botezurile și nunțile, sub lupa ANAF: Ce informații trebuie transmise și termenul limită

Botezurile și nunțile, sub lupa ANAF: Ce informații trebuie transmise și termenul limită / FOTO: freepik.com @user11486360
Botezurile și nunțile intră sub lupa ANAF! Descoperă detaliile care schimbă regulile jocului în evenimentele sociale și corporate.

Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intră în atenția organizatorilor de evenimente.

Potrivit informațiilor obținute de Economedia, ANAF le-a cerut acestora să transmită detalii despre nunțile, botezurile, majoratele și evenimentele corporate pe care le organizează, și asta într-un interval foarte scurt de timp, mai puțin de o săptămână.

Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24, relatează că solicitarea vizează evenimentele programate între august și decembrie 2025.

„Este vorba atât de evenimente sociale de tip nunți sau botezuri, cât și evenimentele corporate, evenimentele de firmă”, explică sursa citată.

CITEȘTE ȘI Câți bani mai dăm la un botez în 2025, conform unui sondaj informal făcut în mai multe grupuri online de părinți: Sumele cel mai frecvent oferite, ca să nu „dea prost”

Ce informații trebuie transmise și termenul limită

Organizatorii trebuie să trimită datele cerute la o adresă de email specificată de ANAF, în termen de cinci zile. Cei care nu respectă această solicitare riscă amenzi.

Informațiile solicitate includ:

Datele de identificare ale beneficiarului

Tipul evenimentului: nuntă, botez sau eveniment corporate

Numărul de meniuri comandate

Prețul meniurilor

Modalitatea de încasare a avansului: prin ordin de plată sau chitanță

Scopul măsurii

În documentația transmisă organizatorilor, ANAF explică că această măsură are ca obiectiv prevenirea evaziunii fiscale în sectorul sălilor de evenimente.

VEZI ȘI: Cele mai lungi nume de botez din România: De ce le aleg părinții, ce spun specialiștii și care este, de fapt, cel mai lung nume din lume

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri