Tinerii europeni apelează la chatboturi bazate pe AI pentru a găsi sprijin emoţional, potrivit unui sondaj
05 Mai 2026
Evaluările naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a provoacă anual un val de emoții, întrebări și presiune pentru sute de mii de familii din România. Deși aceste testări există în sistem încă din anul 2013, utilitatea lor continuă să fie un subiect intens dezbătut.
Într-o ediție recentă Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro, prof. Claudia Chiru, cadru didactic pentru învățământul primar, a demontat miturile din jurul acestor examinări și a explicat știința din spatele notării.
O ruptură între minister și elev: Ce măsurăm, de fapt?
Din nefericire, evaluarea a ajuns să fie percepută ca o povară majoră în societatea românească. „Evaluarea a devenit un moment în care copilul este stresat, părintele este stresat și toată familia este stresată”, a subliniat prof. Claudia Chiru. Specialista atrage atenția că, în sens pedagogic, evaluarea nu ar trebui să însemne „frică, teroare, tensiune asupra copilului”, ci pur și simplu cunoașterea acestuia.
Profesoara a explicat că evaluarea se bazează pe o știință a educației, pedagogia, și pe o ramură specifică numită docimologie. Această știință stipulează că evaluarea este „parte integrantă din procesul de predare-învățare și că se face încontinuu”, adică profesorii nu se opresc niciodată din a evalua.
Cele trei funcții vitale ale evaluării pe care sistemul românesc le ignoră
Conform literaturii de specialitate citate de prof. Chiru, evaluarea are trei funcții majore: de diagnoză (pentru a colecta date despre nivelul copilului), formativă (pentru a ști ce pași urmează după colectarea datelor) și reglatoare (care trebuie să genereze decizii pedagogice).
„Evaluarea care nu generează decizii pedagogice nu are finalitate”, a avertizat prof. Claudia Chiru. Ea a comparat lipsa evaluării cu „a merge pe un drum întunecat fără lumină, în beznă”.
De asemenea, prof. Chiru a folosit o schemă explicativă a nivelurilor educației din România, menționând nivelul macro (ministerul, programele, PISA), nivelul mezo (școala, profesorul) și nivelul micro (copilul).
Din păcate, a punctat ea, „în momentul acesta în România între macro și micro există o ruptură”, deoarece scopul real ar trebui să fie măsurarea competențelor (care includ cunoștințe, capacități și comportamente aplicabile în afara școlii).
„Cunoștințele reprezintă ceea ce copilul află la școală, dar nu la modul de enciclopedie, să știu doar ca să știu și să răspund unor întrebări”, a clarificat prof. Chiru.
URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI - EPISODUL CU PROF. CLAUDIA CHIRU - INTEGRAL: