Expert: „Am studiat sute de copii. Părinții care au cele mai apropiate relații cu copiii lor adulți nu fac niciodată aceste 6 lucruri”

Totuși, aceasta poate fi și una dintre cele mai dificile tranziții. Orice părinte speră ca fiul sau fiica lui adultă să își dorească în continuare să sune, să vină acasă și să păstreze relația apropiată.

„Ca specialist în parenting conștient, am studiat peste 200 de copii. Am observat că părinții care păstrează legături profunde și de durată cu copiii lor adulți au ceva în comun: aleg să nu urmeze anumite tipare obișnuite”, scrie experta în parenting Reem Raouda în rubricile CNBC.

Nu au încercat niciodată să își controleze copilul

Ascultarea și conexiunea sunt două lucruri diferite. „Din ceea ce am observat, conexiunea aduce mai multă cooperare decât controlul și construiește o relație la care copilul vrea să revină”, spune experta.

Un părinte care știe să creeze conexiune nu simte nevoia să aibă mereu ultimul cuvânt sau să obțină ascultare imediată. De multe ori, este mai preocupat să păstreze relația deschisă decât să demonstreze că are dreptate.

Asta poate însemna să își oprească impulsul de a corecta imediat și să spună în schimb: „Hai să găsim împreună o soluție”.

Nu au minimalizat emoțiile copilului

Să îi spui unui copil „ești bine” sau „nu mai plânge” nu îi schimbă emoțiile. Îl învață doar să nu mai vorbească despre ele.

Părinții care rămân apropiați de copiii lor au făcut ceva aparent simplu: au creat un spațiu sigur pentru emoții. În loc să caute imediat o soluție, au spus lucruri precum: „A fost greu pentru tine, nu-i așa?”

Data viitoare când copilul tău trece prin emoții dificile, încearcă să rămâi lângă el în acel moment, fără să îl convingi să nu mai simtă ceea ce simte. Lasă-l să fie supărat fără să transformi emoția lui într-o problemă pe care trebuie să o rezolvi imediat.

Nu au încercat să schimbe cine este copilul lor

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le văd la părinți este încercarea de a transforma copilul într-o persoană mai ușor de gestionat sau mai acceptată de ceilalți.

Este în regulă să îl lași să fie el însuși, chiar dacă uneori acest lucru te provoacă.

Asta poate însemna să susții un copil mai sensibil decât te așteptai sau să nu îi reprimi personalitatea doar pentru că pare „prea intensă”. Important este să nu îl faci să simtă că este o problemă care trebuie reparată.

Copiii care cresc simțindu-se acceptați complet nu vor căuta disperat această acceptare în altă parte. Vor rămâne aproape de persoana care le-a oferit-o prima.

Nu au legat valoarea copilului de performanțe

Rolul nostru, ca părinți, este să le arătăm copiilor că valoarea lor nu depinde de fiecare succes sau eșec.

În loc să se concentreze doar pe rezultate, note sau victorii, acești părinți au rămas conectați la cine este copilul, nu doar la ceea ce face. După un meci, de exemplu, au întrebat: „Cum te-ai simțit?”, nu doar „Câte puncte ai marcat?”

Au fost la fel de prezenți după un eșec cum au fost și după o reușită.

Nu și-au judecat copilul în momentele importante

Judecata nu îl ajută pe copil să evolueze. De multe ori, îl face doar să își ascundă greșelile.

Părinții care păstrează relații apropiate cu copiii lor au făcut ca momentele dificile să fie exact acele momente în care copilul simte că poate veni la ei.

În loc de „La ce te-ai gândit?”, au ales să spună: „Povestește-mi ce s-a întâmplat”. Au rămas curioși și deschiși înainte să corecteze sau să critice.

Nu au evitat responsabilitatea

Scuzele sincere au un impact puternic. Atunci când părinții își asumă greșelile, fie că au reacționat exagerat sau au înțeles greșit o situație, copilul învață că repararea relației face parte dintr-o relație sănătoasă.

Asta poate suna astfel: „Nu ar fi trebuit să îți vorbesc așa. Am greșit și îmi pare rău.”

Fără scuze, fără justificări și fără să arunce vina înapoi asupra copilului.

Astfel de momente construiesc acel tip de încredere pe care copiii nu vor să îl piardă nici când devin adulți.