„Elevii pe care îi îndrum sunt acceptați frecvent la universități de top precum Harvard, Stanford și Princeton. Pe lângă performanțele academice și activitățile extracurriculare, o parte importantă a muncii mele este să îi ajut să își planifice vacanțele într-un mod valoros”, adaugă expertul în rubricile CNBC.
Vara este o perioadă importantă pentru copii și adolescenți. Este o oportunitate de a se odihni, de a construi relații noi și de a-și descoperi interesele. Când vine vorba despre planificarea verii, părinții celor mai de succes copii evită aceste greșeli.
Nu încep prea târziu planificarea
„La final de primăvară, primesc multe solicitări din partea familiilor care abia atunci încep să își planifice vara. Din păcate, în acel moment multe opțiuni nu mai sunt disponibile.
Unele dintre cele mai competitive programe și stagii de practică au termene-limită încă din noiembrie sau decembrie, iar multe alte aplicații se încheie în ianuarie și februarie.
Școlile au adesea liste cu programe apreciate de foștii elevi, așa că merită să discuți cu consilierul școlar al copilului tău”, explică expertul.
Perioada ideală pentru a planifica vara următoare începe imediat după ce se termină vacanța precedentă. Odată cu începutul toamnei, cel mai important este să urmăriți termenele-limită, mai ales pentru programele care funcționează pe principiul „primul venit, primul servit”.
Nu se bazează pe o singură opțiune pentru copiii lor
În cazul activităților de vară foarte competitive, în special cele gratuite, admiterea nu este garantată. În plus, locurile se ocupă uneori în câteva minute.
„Nu este bine să vă construiți toate speranțele sau planurile în jurul unui singur program. Este mai util să aveți mai multe variante despre cum ar putea arăta vara copilului.
Uneori, asta înseamnă să aplicați simultan la mai multe oportunități, să vedeți care sunt rezultatele și apoi să luați o decizie informată.
Există foarte multe oportunități excelente. Dacă este posibil, încercați să nu transformați acest proces într-o sursă de stres, când ar trebui să fie un proiect plăcut pentru familie”, adaugă Wolf.
Nu aplică doar la activități organizate
Există multe tabere, cursuri și stagii excelente, însă cel mai bun sfat este să priviți dincolo de activitățile la care te înscrii pur și simplu.
„Mai ales pentru liceeni, unele dintre cele mai valoroase oportunități de vară nu sunt promovate oficial. Ele apar prin inițiative personale, e-mailuri trimise direct sau prin recomandări din rețeaua de contacte profesionale, prieteni de familie, profesori sau foști absolvenți ai școlii.
Părinții pot oferi sugestii, dar ideal este ca adolescentul să conducă acest proces. Astfel învață să aibă inițiativă și se pregătește pentru viitoarea căutare a unui loc de muncă.
Una dintre elevele mele a petrecut o săptămână discutând cu persoane care lucrau în domeniul designului în New York, inclusiv cu un manager de produs din tehnologie. Acea experiență a ajutat-o mai târziu să obțină un loc de muncă într-o mare companie tech după absolvirea facultății”, povestește expertul.
Și joburile de vară sau proiectele personale dezvoltate din pasiune sunt modalități valoroase prin care copiii pot câștiga experiență reală.
Nu își supraprogramează copiii
Fără structura oferită de școală, vara poate părea uneori copleșitoare. Totuși, studiile arată că timpul nestructurat îi ajută pe copiii mici să devină mai independenți și să își dezvolte abilități de organizare utile la maturitate.
„Dacă situația vă permite, există beneficii în a-i lăsa pe copii să aibă o vară liberă, eventual combinată cu o tabără sau o vacanță.
Timpul nestructurat este important și pentru adolescenți. Unul dintre elevii mei a fost admis anul acesta la mai multe universități prestigioase. Vara trecută a făcut un stagiu plătit găsit pe cont propriu.
În restul timpului, și-a lăsat programul liber pentru activități care îi făceau plăcere. A jucat jocuri de societate cu familia, a învățat să gătească, a creat o aplicație și a petrecut timp cu prietenii.
Până în momentul în care aplică la facultate, copiii ar trebui să știe cum să își folosească timpul liber pentru lucruri care contează pentru ei, indiferent dacă sunt considerate sau nu productive.
În procesul de admitere la Stanford, elevii din ultimul an sunt întrebați cum și-au petrecut ultimele două veri. Din experiența mea, universitatea nu caută doar elevi care fac ceea ce se așteaptă de la ei. Caută tineri care și-au oferit timp să crească și să se dezvolte cu adevărat”, conchide Theo Wolf.