O combinație între teobromină, un compus natural din cacao, și arainozină, un agent sintetic, a demonstrat eficiență superioară față de tratamentul anticongestiv Tamiflu, în testele de laborator și pe animale.
SURSA FOTO: Freepik.com@freepik
Citește și Nu doar moștenirea genetică contează: ce influență are mama asupra greutății copilului
Acest tratament experimental atacă canalele ionice virale, esențiale supraviețuirii virusului, reprezentând o abordare complet nouă în lupta împotriva bolilor infecțioase.
Cercetarea, realizată în noua facilitate de biosecuritate de nivel 3, Barry Skolnick, din Israel, a testat combinaţia teobromină şi un compus mai puţin cunoscut numit arainozină, împotriva unei game largi de virusuri gripale.
Atât în testele de laborator, cât şi în cele pe animale, tratamentul s-a dovedit mai eficientă decât antivirale existente, cum ar fi oseltamivir (Tamiflu), chiar şi atunci când a fost testată împotriva celor mai periculoase tulpini gripale, rezistente la medicamente, inclusiv gripa aviară şi porcină.
Vezi și Copil de 3 ani, transportat la spital după ce a căzut de la etajul al treilea
Rezultate principale:
Gripa sezonieră generează pagube economice uriașe, doar în SUA estimările ridicându-se la 87 de miliarde de dolari anual, iar pandemia din 2009 a avut efecte și mai devastatoare, cu costuri potențial de până la 4,4 trilioane de dolari în scenarii viitoare.
Tratamentele actuale, precum Tamiflu, au limite majore: vizează proteine virale rapide la mutații, ceea ce poate reduce eficiența pe termen lung.
Noul tratament s-a dovedit promițător inclusiv împotriva tulpinilor rezistente, precum cele aviare și porcine, în condiții de testare riguroasă de nivel biosecuritate 3.
SURSA FOTO: Freepik.com@freepik
Următorul pas: testarea clinică pe oameni, pentru a valida eficiența și siguranța tratamentului înainte de eventuale aplicații practice.
Această cercetare, condusă de Isaiah Arkin, profesor la Hebrew University din Ierusalim, nu promovează doar o nouă formulă antigripală, ci introduce un mecanism antiviral care ar putea fi eficient și împotriva altor virusuri, inclusiv coronavirusuri.