Potrivit datelor Centrului European pentru Controlul Bolilor, România concentrează peste 85% din totalul cazurilor de rujeolă raportate în Uniunea Europeană. La mare distanță se află Italia, cu 1.097 de cazuri.
Semnalul de alarmă a fost transmis odată cu lansarea campaniei de informare „Povești de vaccinat copiii”, prin care organizația își propune să încurajeze vaccinarea și să combată dezinformarea.
Rata vaccinării continuă să scadă
Reprezentanții Salvați Copiii atrag atenția că tot mai mulți copii rămân fără protecția oferită de vaccinare, iar acest fenomen se reflectă în scăderea acoperirii vaccinale, în special pentru a doua doză a vaccinului ROR, administrată la vârsta de 5 ani.
Cele mai recente date arată că rata de vaccinare pentru prima doză ROR este de 47,4%, iar în unele comunități administrarea celei de a doua doze coboară până la 20%.
Potrivit organizației, această situație este cauzată de lipsa informațiilor corecte, de dezinformarea din rețelele sociale și de problemele sistemice, precum birocrația, lipsa resurselor și dificultățile de transport, identificate în studiile realizate de Salvați Copiii România.
Aproape 36.000 de cazuri și 30 de decese în ultimii trei ani
Datele Institutului Național de Sănătate Publică arată că, în perioada 1 ianuarie 2023, 31 decembrie 2025, în România au fost confirmate 35.736 de cazuri de rujeolă.
Dintre acestea, 27.720 au fost înregistrate la copii cu vârsta sub 15 ani, iar alte 3.188 de cazuri au fost raportate în rândul adolescenților cu vârste între 15 și 19 ani.
În aceeași perioadă, rujeola a provocat 30 de decese.
Niciun județ nu atinge ținta recomandată de OMS
Potrivit INSP, un singur județ din România a depășit pragul de 70% în ceea ce privește acoperirea vaccinală.
În 14 județe, rata vaccinării s a situat între 50,6% și 67,4%, în alte 24 de județe între 31,3% și 49,7%, iar în trei județe acoperirea vaccinală a fost sub 30%.
Cea mai redusă rată a fost înregistrată în județul Argeș, cu 23,7%, iar cea mai ridicată în județul Bihor, cu 73,8%.
„Toate valorile sunt sub ținta de 95% recomandată de OMS. Conform concluziilor celei de a 14 a reuniuni a Comisiei Regionale de Verificare a Eliminării Rujeolei și Rubeolei (RVC, septembrie 2025), România se numără printre cele 13 țări din Regiunea Europeană OMS cu transmitere endemică a rujeolei, ceea ce înseamnă că boala circulă continuu în populație, fără întrerupere”, atrage atenția organizația.
Cum arată acoperirea vaccinală în România
Conform datelor prezentate de Salvați Copiii, acoperirea vaccinală la nivel național este următoarea:
- BCG: 93,5%.
- Hepatita B, trei doze: 55%.
- Vaccinul DTPa împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive, trei doze: 55%.
- Vaccinul polio inactivat, trei doze: 55%.
- Vaccinul Hib, trei doze: 55%.
- Vaccinul pneumococic, trei doze: 54%.
- Vaccinul ROR, prima doză: 47,4%.
Salvați Copiii cere măsuri pentru creșterea vaccinării
Organizația solicită autorităților simplificarea sistemului de raportare a vaccinărilor, programe de formare în comunicare pentru personalul medical și constituirea unor echipe multidisciplinare la nivel local, care să promoveze vaccinarea în comunități.
Președintele executiv al Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, subliniază că accesul la servicii medicale și la informații corecte poate schimba radical situația din comunitățile vulnerabile.
„Fiecare copil nevaccinat este un copil expus riscului de îmbolnăvire și de deces din cauza unei boli care poate fi prevenită. În comunitățile rurale în care lucrăm, am demonstrat că vaccinarea poate crește de la 50-60% la aproape 100% atunci când există echipe dedicate, informație corectă și relații de încredere cu familiile”, afirmă Alexandrescu.