Dragobete 2026: Tradiția sărbătorii iubirii la români

Fiind fiul Babei Dochia, acesta simbolizează trecerea la primăvară, dragostea curată și protecția îndrăgostiților. 

Sărbătoarea își are originea în tradițiile precreștine ale poporului român, unde mitologia populară se împletește cu ritmurile naturii și cu simbolistica renașterii sezoniere.

 Figura centrală este Dragobete, considerat în legende fiul bebei Dochia și întruchiparea iubirii, armoniei și a începuturilor. În imaginarul folcloric, el apare ca un personaj tânăr, luminos și protector, căruia i se atribuie rolul de a veghea asupra cuplurilor și împerecherii păsărilor, simbol ce evidențiază relația strânsă dintre viața umană și ciclurile naturale. Legenda Baba Dochia oferă o explicație simbolică a trecerii dintre anotimpuri, ilustrând transformările naturii printr-un fir narativ mitologic. Conform tradiției, personajul urcă muntele cu turma, lepădând treptat cojoacele pe măsură ce vremea se încălzește, gest interpretat drept semn al sfârșitului iernii și al instalării primăverii.

 În credința populară, Dragobete nu reprezintă exclusiv doar sentimente de iubire dintre oameni, ci și fertilitatea, norocul și echilibrul comunitar. Practicile ritualice asociate zilei sale erau considerate aducătoare de binecuvântare și protecție, iar tradiția transmite ideea că respectarea obiceiurilor favoriza atât relațiile sentimentale, cât și reușita în viața cotidiană.

Prin această încărcătură simbolică, sărbătoarea se menține ca un reper durabil al mitologiei românești, în care valorile iubirii, ale naturii și ale continuității tradiției se integrează într-un cadru cultural coerent, perpetuat până în prezent.

Despre termenul de „Dragobete”

Termenul Dragobete, atestat destul de târziu, a primit o serie de explicaţii etimologice, originea sa rămânând controversată. Cuvântul dragobete, înregistrat în Micul dicţionar academic (MDA) şi în Dicţionarul limbii române (DLR), ca şi în alte dicţionare contemporane, nu este doar numele sărbătorii, ci şi antroponim şi chiar substantiv comun, el desemnând o insectă, cunoscută şi sub numele de Târtăriţă sau Repede (Cicindela campestris).

În formele bragobete şi bragovete, din zona Argeşului, cuvântul desemnează un „colac de casă, în formă de păpuşă, încondeiat”, care se împarte de Mucenici (9 martie).

Forma actuală a cuvântului trimite la familia lexicală de origine slavă din care fac parte adjectivul drag şi substantivul dragoste, rădăcina lexicală inducând semnificaţii erotice. N.A. Constantinescu, în Dicţionar onomastic românesc, îl grupează pe Dragobete cu alte nume proprii de persoană care au rădăcina de origine slavă drag (Dragu, Dragoş, Drăghici, Drăgoi, Drăgan etc.), potrivit Cultura.ro.

Tradiții de Dragobete

Pe 24 februarie, băieții și fetele se îmbrăcau frumos și ieșeau în natură, în păduri sau pe câmpuri, pentru a culege primele flori ale primăverii. Florile erau semn de reînnoire și speranță, dar și un simbol al iubirii care abia prinde contur. După aceea, tinerii se adunau la marginea satului, cântau, glumeau și petreceau timp împreună, bucurându-se de primele zile mai însorite, potrivit folclor-romanesc.ro.

Un obicei cunoscut era „zburătoritul”. Fetele porneau în fugă spre sat, iar băieții care le plăceau le urmăreau. Dacă un flăcău ajungea fata și aceasta îi răspundea cu un sărut, gestul era considerat un legământ simbolic pentru anul ce urma. Nu era doar o joacă, ci un semn că între ei s-ar putea lega o poveste frumoasă. Se spunea că cei care respectau obiceiul aveau noroc în dragoste și erau feriți de necazuri.

În unele locuri, femeile își spălau fața cu zăpadă strânsă în acea zi, crezând că astfel vor avea sănătate și lumină pe chip tot anul. Iar dacă cineva alegea să ignore sărbătoarea, se spunea că dragostea l-ar putea ocoli o vreme.