Coordonatorul „Delta Force” Arad, Octavian Botoşan, a declarat vineri, pentru Agerpres, că echipa a fost nevoită să lanseze un apel public pentru sponsorizări, pentru că avea nevoie de un buget de cel puţin 40.000 de euro pentru a fi prezentă la campionatul mondial de la Huston, care are loc în perioada 29 aprilie - 2 mai.
Până vineri, 17 aprilie, a fost termenul de achitare a taxei de participare, de aproximativ 5.000 de euro, iar pentru că în urmă cu nici o săptămână nu avea aceşti bani, echipa a lansat un apel public, susţinut şi de primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Primarul a spus că nu a putut finanţa cu bani publici echipa, cum a făcut-o în alţi ani, pentru că bugetul local nu a fost adoptat. Totuşi, edilul a făcut o donaţie de 1.000 de euro în nume personal.
Octavian Botoşan a declarat că, în ultimele zile, s-a reuşit să se adune cea mai mare parte din suma necesară, respectiv 30.000 de euro, dar mai sunt necesari 10.000 de euro în următoarele cinci zile.
„Am avut surpriza plăcută să vedem că mulţi oameni ne-au fost alături şi ne-au trimis bani pe un site de donaţii sau direct în cont. Oamenii au donat între 25 de lei şi 6.000 de lei. De exemplu, un profesor originar din Arad şi care predă în SUA a citit despre noi şi ne-a donat 6.000 de lei. Un ajutor imens a venit şi de la mediul de afaceri, cea mai mare donaţie fiind de 30.000 de lei. Le mulţumim tuturor că ne-au garantat participarea la campionatul mondial şi sperăm să ne întoarcem de la Houston cu veşti bune pentru România”, a spus coordonatorul echipei de robotică.
El a precizat că echipa care va merge în SUA a fost redusă numeric de la 25 de membri la 15, pentru a se reduce şi cheltuielile, care altfel ar fi ajuns la 70.000 de euro.
"Delta Force" a anunţat, printr-un comunicat transmis în 1 aprilie, că s-a calificat la campionatul mondial de robotică, ceea ce "marchează o premieră naţională, fiind prima echipă din România care concurează în divizia FIRST Robotics Competition".
Competiţia este destinată elitelor din acest domeniu, iar Aradul reprezintă România, în confruntare cu ţări puternic tehnologizate, precum SUA, China sau Japonia.
„Echipa din Arad a reuşit performanţa de a fi deschizătoare de drumuri şi în această ligă a giganţilor, unde concurează roboţi mari, de tip industrial, demonstrând că ingineria de vârf se învaţă cu pasiune, chiar de pe băncile liceului. Calificarea vine ca o confirmare a excelenţei echipei, care în anul 2022 a scris istorie devenind prima echipă din afara Statelor Unite care a câştigat titlul de Campioană Mondială la FIRST Tech Challenge”, se menţiona în comunicat.