Organizatorii, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) și Consiliul Tineretului din România (CTR), anunță că manifestația începe duminică, 29 iunie, de la ora 20:00.
„Duminică, 29.06.2025, de la ora 20:00, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), alături de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Consiliul Tineretului din România (CTR), continuă protestele împotriva scăderii fondului de burse pentru elevi şi studenţi!”, anunţă ANOSR.
De la Piața Universității la Palatul Victoria: „Pornim pentru educație!”
Marșul de protest are un scop clar: să reamintească Guvernului că reducerea sprijinului financiar acordat elevilor și studenților afectează grav accesul tinerilor din medii vulnerabile la educație. Organizatorii atrag atenția că acest tip de măsuri amplifică abandonul școlar și universitar, deja aflat la cote îngrijorătoare.
„Limitarea mecanismelor de sprijin pentru studenţi şi elevi nu face decât să perpetueze obstacolele pe care le întâmpină persoanele din grupuri socio-economice defavorizate în accesul la studii, în contextul unei rate crescute a abandonului universitar şi a părăsirii timpurii a şcolii”.
„Educația este o investiție, nu o cheltuială”
Tinerii le cer autorităților să trateze educația nu ca pe un cost, ci ca pe o investiție în viitorul societății. Ei subliniază că tăierea burselor afectează nu doar prezentul, ci și parcursul generațiilor care ar trebui să devină liderii de mâine.
„Liderii de mâine sunt printre generaţiile de elevi şi studenţi al căror viitor este pus sub semnul întrebării de măsurile de austeritate nedrepte. Nu din burse strângi averi, stimaţi politicieni! Pornim din Piaţa Universităţii spre sediul Guvernului, pentru educaţie!”
Revendicări clare: păstrați calculul burselor după salariul brut!
Protestele nu sunt la prima apariție. Tinerii au manifestat și în Piața Victoriei, dar și în mai multe centre universitare din țară. Ei se opun ferm intenției Guvernului de a schimba modalitatea de calcul a fondului de burse, de la salariul minim brut la cel net.
Printre mesajele afișate pe pancarte se regăsesc fraze precum:
„Nu din burse faceţi averi!”, „Nu suntem cheltuieli, suntem investiţii” și „Mă mai întrebi de ce vreau să plec din ţară?”
Ce spune ministrul Educației: „Și eu aș protesta în locul lor”
În fața valului de nemulțumiri, Ministrul Educației, Daniel David, a oferit joi o declarație în care a susținut că în locul studenților, ar fi procedat la fel, ar fi ieșit în stradă.
„Şi studenţilor şi elevilor le transmit următorul mesaj: Dacă aş fi în locul lor, şi eu aş protesta. După cum sunt convins că un student raţional şi decent, dacă ar fi locul meu, ar face ce fac eu.
Altfel spus, şi mie mi-ar plăcea să nu schimb nimic în sistemul de cursuri, numai că un ministru nu face ce îi place, face ce trebuie să facă. Iar colegilor profesori şi sindicatelor le transmit exact acelaşi lucru. Şi eu aş fi nemulţumit să trebuiască să mi se schimbe numărul de ore din normă”.
Un sistem care nu mai poate susține burse
Ministrul atrage atenția asupra unei situații financiare dificile și subliniază că bursele trebuie privite ca măsuri excepționale, nu ca un substitut al învățământului gratuit.
„Sistemul nostru de bursă nu trebuie să fie o finanţare paralelă a învăţământului gratuit. Copiii trebuie să meargă la şcoală într-o logică a învăţământului obligatoriu şi gratuit. Dacă nu facem nimic şi nu înţelegem prin ce trecem, mă tem că nu va mai putea fi dată nicio bursă”.
El susține în continuare importanța burselor sociale, pentru combaterea abandonului, și a celor de merit, dar în condiții riguroase:
„Ţin la cele sociale, fiindcă avem abandonul şcolar atât de mare, iar cele de merit, hai să le ducem la merit. Eu cred că 15% dintr-o clasă, cu nota nouă, nota cea mai mică, eu cred că pentru merit este un lucru decent”.
„Fondul de burse a explodat”
Daniel David amintește că, în ultimii ani, au fost acordate burse de merit și de reziliență în cuantumuri mari, dar că acest sprijin nu pare să se reflecte într-o creștere spectaculoasă a performanțelor:
„Spuneţi-mi, prezenţa la Bacalaureat, prin raportare la câţi au terminat liceul, vi se pare o modificare spectaculoasă, importantă? Rezultatul la bacalaureat? Procentul de succes vi se pare o modificare importantă?”
„Ai prins doi ani cu bursă, în care, efectiv, repet, fondul de bursă a explodat. Doi ani în care ai fost bine susţinut şi ai avut vreme să te pregăteşti şi pentru bacalaureat”.
Nicuşor Dan: Decizia aparține Guvernului
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a precizat că tăierile de burse sunt în responsabilitatea Ministerului Educației și a Guvernului, nu a autorităților locale. El a punctat și faptul că sistemul de burse din România este o excepție la nivel european:
„E anormal să numeşti «de merit» ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem”.
VEZI ȘI