Părinți și pitici Stiri Social Ministrul Educației Daniel David: „Avem aproape 30.000 de norme libere în școli”

Ministrul Educației Daniel David: „Avem aproape 30.000 de norme libere în școli”

Analiză. De ce a ales Daniel David poezia If de Rudyard Kipling pentru finalul mesajului de demisie: Ce spune acest gest și aceste versuri / FOTO: gov.ro
Ministerul Educației, reprezentat de ministrul Daniel David, a anunțat că începând cu anul școlar 2025-2026 existau în sistemul preuniversitar aproximativ 30.000 de norme didactice și nedidactice neocupate, dintre care jumătate sunt disponibile pentru ocupare prin titularizare.

Ministrul Educației, Daniel David, îi asigură pe profesorii care au promovat recent examenul de titularizare că nu trebuie să își facă griji în privința ocupării unui post.

În acest an, au fost disponibile mai multe posturi pentru titularizare, iar în total există aproximativ 30.000 de norme libere în sistemul de învățământ.

„Noi avem aproape 30.000 de norme libere, ca să le spun așa, la plata cu ora, care în acest moment, sau în anul școlar care s-a încheiat, n-au fost ocupate nici de titulari, nici de suplinitori, nici de oameni ai educației pe viabilitate.

Ce facem? Din cele 30.000 de ore, 15.000 de ore anticipăm noi, se vor duce, ca mărire de normă, în zona titularilor, suplinitorilor.

Oricum avem mai multe posturi de titularizare în acest an, ca în anul trecut”, a declarat Daniel David, la Digi24.

CITEȘTE ȘI:

Au fost publicate rezultatele inițiale la Titularizare 2025. Candidații pot depune contestații până miercuri, 23 iulie

Titularizare 2025. Marian Staș, expert în educație: „Examenul, depășit de timp. A devenit și el un fel de dinozaur al sistemului de învățământ”

Peste 3.700 de candidați susțin proba scrisă la titularizare în București

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri