Părinți și Pitici Știri Social Rezultatele la Bacalaureat 2026, publicate: Rată record de promovare în sesiunea de toamnă

Rezultatele la Bacalaureat 2026, publicate: Rată record de promovare în sesiunea de toamnă

Rezultatele la Bacalaureat 2026, publicate: Rată record de promovare în sesiunea de toamnă / FOTO: freepik.com @EyeEm
Rata de promovare la sesiunea de Bacalaureat din august 2026 ajunge la 33,8%, potrivit rezultatelor inițiale publicate marți de Ministerul Educației și Cercetării. Procentul este cu peste 5% mai mare decât cel înregistrat la prima afișare a rezultatelor din sesiunea similară a anului trecut.

Ministerul Educației arată că aceasta este cea mai mare rată de succes obținută în sesiunea a doua a examenului, în actualul format de organizare prevăzut de Legea 1/2011.

La această sesiune au promovat 9.623 de candidați. Dintre aceștia, 6.700 provin din promoția curentă, iar rata de reușită în cazul lor este de 34,9%. Alți 2.923 de candidați provin din promoțiile anterioare. În cazul acestora, rata de promovare este de 31,6%.

Rata generală de promovare, calculată înainte de soluționarea contestațiilor, este de 33,8%.

Câți candidați au participat la Bacalaureatul din august 2026

La sesiunea din august 2026 s-au înscris 33.455 de candidați. Dintre aceștia, 28.481 s-au prezentat la probe, ceea ce înseamnă o rată de participare de 85,1%.

Ministerul Educației și Cercetării anunță și eliminarea a 56 de candidați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Cinci candidați au obținut medii între 9,50 și 9,99.

Contestații Bacalaureat 2026. Când pot candidații să își vadă lucrările

Candidații pot solicita vizualizarea lucrărilor și pot depune contestații marți, între orele 14:00 și 18:00, precum și în zilele de 19 și 20 august. Contestațiile se pot transmite și prin mijloace electronice.

Depunerea unei contestații nu depinde de vizualizarea lucrării. De asemenea, simpla vizualizare a lucrării nu obligă candidatul să depună o contestație.

Vizualizarea are caracter strict informativ și nu implică recorectarea lucrării. Candidații minori trebuie să fie însoțiți de un părinte sau de reprezentantul legal în momentul în care își vizualizează lucrările.

Ce trebuie să știe candidații care depun contestație la Bacalaureat

Candidații care contestă rezultatul inițial trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip. Aceasta poate fi depusă sau transmisă prin mijloace electronice.

Prin această declarație, candidatul confirmă că a luat cunoștință de faptul că nota poate să crească sau să scadă după soluționarea contestației.

Ministerul Educației și Cercetării va afișa rezultatele finale pe 24 august 2026. Acestea vor include și modificările rezultate după soluționarea contestațiilor.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri