Părinți și pitici Parenting Semnal de alarmă pentru părinți: Irina Petrea „Supernanny”: „Eu i-aș acuza de neglijare pe părinții care-și lasă copiii pe telefon câte 6-7 ore”

Semnal de alarmă pentru părinți: Irina Petrea „Supernanny”: „Eu i-aș acuza de neglijare pe părinții care-și lasă copiii pe telefon câte 6-7 ore”

Semnal de alarmă pentru părinți: Irina Petrea „Supernanny”: „Eu i-aș acuza de neglijare pe părinții care-și lasă copiii pe telefon câte 6-7 ore”/ foto: freepik.com@lookstudio
Irina Petrea „Supernanny” transmite o concluzie clară: copiii lăsați de părinți să stea pe telefon cu orele ar trebui acuzați de neglijare.

Specialista spune că acest obicei este extrem de greșit și de dăunător pentru copil.

„Am un părinte care lasă un copil 7 ore pe telefon, într-o zi, sau 6 ore. Eu m-aș gândi să-l acuz de neglijare. Îl văd neglijat, că el în 7 ore nu știu dacă a mâncat, nu știu dacă s-a mișcat, nu știu pe ce s-a uitat, mă înțelegi? Nu știu cu cine a vorbit sau poate știu că am control parental, dar totuși...”, spune clar Irina Petrea, la podcastul moderat de Marius Gheorghiu, „Celebru&Părinte”.

România, fruntașă în Europa la statul pe telefon

SURSA FOTO: freepik.com@freepik

Potrivit celor mai recente date ale Organizației Mondiale a Sănătății, peste 22% dintre copiii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, petrec mai mult de cinci ore în fața ecranelor, unii chiar și pe timpul nopții. Folosirea excesivă a tehnologiei digitale poate duce la dependența de ecrane.

Aproape un sfert dintre adolescenții de până-n 15 ani din România pur și simplu nu se pot dezlipi de telefon, iar cifrele ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru părinți, spun specialiștii.

Suntem pe primul loc în Europa la „consum problematic de rețele sociale”, iar după noi vin Malta, Bulgaria și Irlanda. Cel mai puțin pe telefon stau cei din tarile nordice.

„Au dificultăți în a se opri sau a respecta regulile cu privire la folosirea tehnologiei. Nu au hobby-uri în afara tehnologiei, sunt izolați. De obicei în familii în care nu există limite clare, părinții oferă telefonul copilului, fără limite impuse”, a spus Diana Tăut, investigator pentru România în studiul OMS, potrivit Știrile PROTV.

Utilizarea telefonului mobil afectează interacțiunile părinte-copil

Probleme sunt și când mamele sunt cele care petrec foarte mult timp pe rețelele de socializare. Noile cercetări arată că utilizarea rețelelor de socializare are un efect semnificativ asupra interacțiunilor cu copiii, chiar și atunci când adulții nu se uită la ecranele lor.

Mamele care aveau obiceiul de a petrece mai mult timp pe rețelele de socializare vorbeau mult mai puțin cu copiii lor atunci când se jucau cu ei decât mamele care petreceau mai puțin timp pe rețelele de socializare, iar această diferență se menținea și atunci când nu își foloseau dispozitivele.

Mamele care au folosit intens rețelele de socializare au vorbit cu 29% mai puțin cu copiii lor în timp ce se jucau cu ei, fără telefoanele lor, comparativ cu mamele a căror utilizare a rețelelor de socializare a fost scăzută. Mamele din categoria cu utilizare redusă au folosit rețelele de socializare în medie 21 de minute pe zi, în timp ce mamele din categoria cu utilizare ridicată au folosit rețelele de socializare în medie 169 de minute pe zi.

„Adesea, mintea noastră rătăcește către activități care sunt mai plăcute în mod natural și știm că rețelele de socializare reprezintă acea experiență pentru majoritatea oamenilor”, a declarat Kris Perry, director executiv al Children and Screens: Institute of Digital Media and Child Development.

Alte știri