Părinți și pitici Stiri Țările în care se nasc cei mai mulți copii ai românilor. Tot mai multe familii își cresc copiii în afara țării

Țările în care se nasc cei mai mulți copii ai românilor. Tot mai multe familii își cresc copiii în afara țării

Țările în care se nasc cei mai mulți copii ai românilor. Tot mai multe familii își cresc copiii în afara țării / FOTO: magnific.com @pvproductions
Un copil din șase, născut anul trecut din părinți români, a venit pe lume în afara României. Datele autorităților străine arată că Italia și Marea Britanie rămân principalele state în care familiile românești își întemeiază și își cresc copiii.

Aproape 7% dintre bebelușii cu cetățenie română s-au născut în Italia, iar alți 6% în Marea Britanie. Fenomenul arată cât de mult s-au extins comunitățile românești din Europa în ultimii ani.

Familiile românești se stabilesc tot mai des în străinătate

Mulți părinți spun că sistemele sociale și educaționale din statele occidentale îi ajută să își crească mai ușor copiii.

„Gemenii mei s-au adaptat mult mai repede că au mers la creșă și au învățat foarte repede să vorbească spaniolă și valenciană. Noi dacă lucrăm ambii, copiii au dreptul absolut la orice. Nu au nicio diferență, doar asta e important, să muncești”, a spus Alexandra Roșiuță la Știrile PRO TV.

În Italia, femeile au primul copil la o vârstă medie de 31 de ani și jumătate, cea mai ridicată din Europa. În schimb, familiile de origine română devin părinți mai devreme decât italienii și au mai mulți copii comparativ cu alte comunități de migranți, precum cele din Maroc, Albania sau Bangladesh.

Românii apar tot mai des în statisticile europene

Italia a înregistrat anul trecut cea mai mică natalitate din ultimii 100 de ani, cu aproximativ 355.000 de nou născuți. Aproape 9.500 dintre acești copii au mame românce.

În Germania trăiesc peste 900.000 de cetățeni români, dublu față de acum un deceniu. Aproximativ 90.000 dintre ei s-au născut deja pe teritoriul german.

Copiii românilor pierd legătura cu limba și cultura părinților

Pentru multe familii, păstrarea limbii române devine o provocare. Comunitățile românești organizează activități culturale și cursuri pentru copii, însă integrarea rapidă în țările gazdă schimbă obiceiurile noilor generații.

„Marea lor majoritate, a copiilor de români, nu mai vorbesc limba română sau foarte puțin, iar de citit e jalnic. De cultură nu mai zic, s-au făcut asociații românești de desen, dansuri, se muncește foarte mult”, spune Florin Beldean, conform sursei citate.

Prenumele copiilor arată influența țărilor în care cresc

Tot mai mulți părinți români aleg pentru copiii lor nume populare în statele în care locuiesc. Pentru fete apar frecvent prenume precum Sofia, Maria, Olivia, Emma, Amelia sau Giulia.

La băieți, cele mai întâlnite nume sunt David, Luca, Andreas, Noah, Matteo, Diego și Paolo.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri