Testul de 20 de minute care dezvăluie stilul de atașament al copilului. A fost dezvoltat de psihologul american Ainsworth

Atașamentul nu este un concept psihologic abstract, greu de înțeles. E un element important care arată dacă copilul tău se simte în siguranță și are încredere în tine și în cei din jur. Atașamentul îl face să vină spre tine atunci când ceva îl sperie sau să rămână liniștit și să se joace o perioadă, chiar dacă nu ești lângă el.

Mulți părinți nu știu exact cum se vede acest atașament în viața de zi cu zi și nu sunt siguri dacă procedează corect. Este firesc să te întrebi dacă îl ajuți pe copilul tău să capete încredere în sine sau dacă, dimpotrivă, creezi dependență.

Nu este ușor să faci diferența, însă comportamentul devine mai clar în momentele de separare și de reîntâlnire. Tehnica „Situației Străine” recreează aceste situații și îți arată cum gestionează copilul anxietatea, cât de sigur se simte și cum arată relația dintre voi. Rezultatele pot fi surprinzătoare.

Tehnica „Situației Străine”, explicată pas cu pas

În 1969, psihologul american Mary Ainsworth a creat o metodă nouă pentru a studia atașamentul la bebeluși, notează serpadres.es. Această metodă, numită „tehnica situației străine”, presupune observarea copiilor mici timp de aproximativ 20 de minute, în situații diferite, pentru a identifica tipul de atașament pe care îl dezvoltă.

Pentru a o aplica, nu ai nevoie de lucruri complicate. Îți trebuie un spațiu liniștit, în care copilul tău nu a mai fost, câteva jucării și o persoană necunoscută copilului. Scopul este să creezi momente scurte de separare și reîntâlnire, ca să vezi cum caută copilul siguranță și cum explorează mediul.

Fiecare etapă durează aproximativ 3 minute.

Explorarea inițială

Tu stai pe scaun, iar copilul decide ce face. Observi dacă explorează liber camera sau rămâne lângă tine.

Intrarea persoanei necunoscute

Persoana intră, vorbește cu tine și începe să interacționeze cu copilul. Urmărești reacția lui, dacă este curios, rezervat sau interesat.

Prima separare

Îți iei rămas-bun și ieși din cameră, lași copilul cu persoana necunoscută. Acorzi atenție semnelor de anxietate, plânsului, agitației, încercărilor de a te căuta sau, dimpotrivă, capacității de adaptare.

Reîntâlnirea

Revii în cameră, iar persoana necunoscută pleacă. Îți liniștești copilul dacă este agitat și îl încurajezi să se joace. Observi dacă se calmează rapid, dacă are nevoie de timp sau dacă rămâne tensionat.

A doua separare

Pleci din nou, iar de această dată copilul rămâne singur. Este util să îl poți observa fără să te vadă, ca să înțelegi cum gestionează situația.

Revenirea persoanei necunoscute

Persoana se întoarce și încearcă să liniștească și să distragă copilul cu jucării. Observi dacă acceptă ajutorul sau îl respinge.

Reîntâlnirea finală

Revii în cameră, iar persoana necunoscută pleacă. Îți liniștești copilul și îl încurajezi să reia joaca.

Ce urmărești în aceste interacțiuni?

Pe parcursul acestor etape, te poți concentra pe câteva aspecte.

Apropierea și căutarea contactului. Observi dacă copilul stă aproape de tine și te caută când se simte inconfortabil.

Menținerea contactului. Vezi dacă se liniștește când te întorci.

Evitarea apropierii și a contactului. Observi dacă te ignoră sau se retrage când revii.

Rezistența la contact și la consolare. Urmărești dacă respinge încercările tale de a-l calma.

Explorarea mediului. Analizezi dacă se simte suficient de sigur pentru a explora și a folosi jucăriile în diferite momente.

Modul în care copilul combină explorarea, nevoia de siguranță și relația cu adulții oferă indicii clare despre tipul său de atașament.

Cum să îți dai seama ce tip de atașament are copilul tău?

Există patru stiluri de atașament, fiecare cu trăsături diferite, atât în ceea ce privește modul în care copilul explorează mediul, cât și reacția lui emoțională în relația cu adultul.

Atașament sigur

Un copil cu atașament sigur se simte confortabil să exploreze atunci când nu ești aproape. Se joacă, se mișcă prin cameră și interacționează cu persoana necunoscută într-un mod curios și prietenos. Când pleci, poate arăta o anxietate sau o ușoară retragere pentru scurt timp, explorează mai puțin, rămâne mai aproape de locul în care te aflai și evită persoana necunoscută, dar fără să se dezechilibreze emoțional.

Cel mai important aspect apare la întoarcerea ta. Copilul vine spre tine, caută contactul, se lasă ținut în brațe și, după ce se liniștește, revine la joacă. Acest comportament arată că percepe lumea ca fiind un loc sigur, iar tu funcționezi ca punct de stabilitate, ceea ce îi oferă încrederea necesară pentru a învăța, a descoperi și a relaționa.

Atașament evitant

Un copil cu atașament evitant pare independent, însă această independență este doar aparentă. Nu pare afectat de plecarea ta și nu caută consolare imediată. Nu reacționează puternic nici la persoana necunoscută, nici la tine când revii și poate evita contactul vizual sau păstra distanța.

Și explorarea este limitată. Deși are jucării și un mediu nou, nu manifestă interes ridicat. Acest lucru nu înseamnă că nu simte anxietate sau teamă, ci că le gestionează prin evitarea apropierii emoționale.

Atașament ambivalent sau anxios

În acest caz, copilul explorează puțin și nu este atras în mod constant de jucării atunci când ești prezent. Spre deosebire de copiii cu atașament evitant, acesta manifestă o anxietate puternică la separare, se supără intens când pleci și devine neîncrezător în prezența persoanelor necunoscute.

Când revii, reacția lui este ambivalentă. Vrea să fie aproape de tine, dar poate fi și supărat sau frustrat din cauza plecării. Din acest motiv, acceptă mai greu consolarile și are nevoie de mai mult timp pentru a se liniști. Explorarea se reia lent și copilul verifică frecvent dacă ești aproape, deoarece siguranța lui depinde de prezența ta.

Atașament dezorganizat și nesigur

Atașamentul dezorganizat este cel mai dificil de identificat. Copilul oscilează între apropiere și evitare. Își dorește siguranță, dar în același timp manifestă teamă, ceea ce duce la comportamente imprevizibile. Poate rămâne blocat, poate repeta anumite mișcări sau poate reacționa într-un mod neașteptat.

Explorarea este, de asemenea, instabilă. Se poate apropia de jucării, apoi le abandonează pentru a căuta protecție sau începe să exploreze și imediat se întoarce la tine. Această combinație de apropiere și frică arată o dificultate în reglarea emoțiilor și o nevoie crescută de sprijin pentru a se simți în siguranță.

Este important de înțeles că acest exercițiu nu are rol de diagnostic și nu pune etichete copilului, dar te ajută să îl înțelegi mai bine într-o etapă în care nu își poate exprima nevoile prin cuvinte. Metoda se aplică doar copiilor mici, până în jurul vârstei de 2 ani.

Veștile bune vin din studii care arată că intervenția timpurie are efect. Atunci când părinții învață să observe nevoile copilului, răspund cu atenție și oferă sprijin emoțional, pot întări sentimentul de siguranță fără a crea dependență. În acest fel, copilul capătă instrumente emoționale care îl ajută să exploreze, să învețe și să relaționeze cu încredere.