Părinți și pitici Stiri Un copil de 12 ani s-a stins din viață, după ce o cruce de peste 100 de kilograme s-a prăbușit peste el, într-un cimitir din Cluj

Un copil de 12 ani s-a stins din viață, după ce o cruce de peste 100 de kilograme s-a prăbușit peste el, într-un cimitir din Cluj

Un copil de 12 ani s-a stins din viață, după ce o cruce de peste 100 de kilograme s-a prăbușit peste el, într-un cimitir din Cluj / FOTO: magnific.com @freepik
Un băiat de 12 ani și-a pierdut viața, joi seară, după ce o cruce din beton, cu o greutate de peste 100 de kilograme, s-a desprins și a căzut peste el într-un cimitir din localitatea Vultureni, județul Cluj. Copilul venise să își viziteze bunica, înmormântată în urmă cu doar o săptămână, iar tatăl său se afla în apropiere și îngrijea mormântul.

Incidentul s-a petrecut puțin după ora 17. Băiatul a ajuns cu bicicleta la cimitir, unde tatăl său amenaja locul de veci al bunicii. La un moment dat, copilul s-a îndepărtat doar câțiva metri și s-a sprijinit de un monument funerar. Crucea din beton nu era fixată corespunzător, iar în câteva secunde s-a desprins și s-a prăbușit peste el.

Monumentul funerar, de peste 100 de kilograme, l-a strivit, iar copilul nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire.

Eforturile medicilor nu au reușit să îi salveze viața

Tatăl băiatului a încercat disperat să își salveze fiul, notează Observator. L-a luat în brațe și a fugit în sat pentru a cere ajutor. După apelul la 112, la fața locului au ajuns polițiști, echipaje medicale și un elicopter SMURD.

„Ajunşi la faţa locului, medicul şi paramedicul au găsit minorul în stop cardio respirator. S-au aplicat manevre de resuscitare, iar pentru a sprijini partea medicală, din dispeceratul ISU SAJ CLUJ a fost trimis şi un elicopter Smurd”, a declarat Olar Paul, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

În ciuda intervenției rapide a salvatorilor, medicii nu au reușit să îl readucă la viață.

Localnicii spun că monumentele funerare pot reprezenta un pericol

Potrivit informațiilor preliminare, crucea era susținută de un singur fir de fier beton, ceea ce o făcea instabilă și predispusă la prăbușire.

Oamenii din localitate spun că astfel de monumente funerare pot deveni un pericol, mai ales în condițiile în care copiii ajung frecvent în cimitir.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și încearcă să stabilească toate împrejurările în care s-a produs tragedia. În funcție de concluziile anchetei, persoana care a realizat și a montat monumentul funerar ar putea răspunde în fața legii.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri