Bacalaureat 2026: Zeci de percheziții, după ce unii elevi ar fi primit subiectele înainte ca probele să aibă loc

imagine cu un elev
Bacalaureat 2026: Suspiciuni de fraudă în 5 județe. FOTO: freepik.com @EyeEm
Zeci de percheziții au loc, vineri, după ce procurorii din Alba au deschis într-un dosar care vizează suspiciuni de fraudă la Bacalaureat 2026.

Procurorii din Alba au deschis în 47 de locații situate pe raza judeţelor Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Sibiu, într-un dosar care vizează suspiciuni de fraudă la Bacalaureat 2026.

Unii elevi ar fi primit subiectele la Bacalaureat 2026 înainte ca probele să aibă loc

"Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba aduce la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în scopul fraudării examenelor de bacalaureat.

În cursul zilei de 03.07.2026, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza judeţelor Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice, fără calitate specială.

Organele de urmărire penală sunt sprijinite de organe de poliţie din judeţele Alba (Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale), Arad, Hunedoara, Bihor, Cluj şi Sibiu şi grupări de jandarmi din judeţele Alba şi Cluj.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom putea oferi detalii suplimentare.

Precizăm că efectuarea perchezițiilor domiciliare este o etapă procesuală reglementată în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba într-un comunicat de presă.

Alte știri
x close